25 noi monumente istorice în judeţul Tulcea

               

                                                                           Comunicat de presă

Zestrea de monumente istorice a judeţului Tulcea s-a îmbogăţit recent cu 25 clădiri si un sit arheologic.

Este vorba despre obiective din judeţul Tulcea edificate de Comisia Europeană a Dunării – precursoare a Uniunii Europene – sau rezultate de pe urma prezenţei şi activităţii acesteia între 1856-1939 la Dunărea de Jos.

Cele 25 clădiri şi situl sunt monumente individuale sau grupate (in patru ansambluri), redate aici în succesiunea emiterii ordinelor de clasare:

1. Sediul Serviciului Tehnic al Comisiei Europene a Dunării, corp C2, nc30460-C2;  cod TL II m B 21155.

2. Ansamblul II (2 componente) – vile ale Comisiei Europene a Dunării, vila 1 – corp C9 nc30460-C9, vila 2 – corp C11 nc30460-C11;

coduri

TL II a B 21158 - ansamblu,

TL II m B 21158.01 - nc30460-C9,

TL II m B 21158.02 - nc30460-C11.

3. Ansamblul I (3 componente) – vile ale Comisiei Europene a Dunării, vila 1 – corp C2, vila 2 – corp C3, vila 3 – corp C4;

coduri

TL II a B 21157 - ansamblu,

TL II m B 21157.01 - corp C2,

TL II m B 21157.02 - corp C3,

TL II m B 21157.03 - corp C4.

4. Amenajări hidrotehnice şi portuare ale Comisiei Europene a Dunării CED de la Sulina – Bazinul Mare Portuar / Bazinul Maritim; cod TL I s A 21161.

5. Ansamblul Atelierele Comisiei Europene a Dunării (13 componente);

coduri

TL II a A 21160 - ansamblu,

TL II m A 21160.01 – nc30593-C20,

TL II m B 21160.02 – nc30406-C21,

TL II m B 21160.03 – nc30406-C25,

TL II m B 21160.04 – nc30406-C27,

TL II m B 21160.05 – nc30406-C28,

TL II m B 21160.06 – nc30406-C31,

TL II m B 21160.07 – nc30406-C36,

TL II m B 21160.08 – nc30593-C19,

TL II m A 21160.09 – nc30593-C13,

TL II m A 21160.10 - nc30593-C5,

TL II m A 21160.11 - nc30593-C3,

TL II m A 21160.12 - nc30593-C2,

TL II m A 21160.13 - nc30593-C9.

6. Ansamblul Uzina de apa de la Sulina (4 componente);

coduri

TL II a A 21159 - ansamblu,

TL I m A 21159.01 – Turnul de Apă,

TL I m A 21159.02 – Casa maşinilor,

TL I m A 21159.03 – Casa filtrelor,

TL I m A 21159.04 - locuinţă

7. Farul de pe digul de sud al Comisiei Europene a Dunării (Farul Stins); cod TL II m B 21156

8. Locuinţa inginerului şef al Comisiei Europene a Dunării, corp C6, nc30460-C6; cod TL II m B 21154.

Este rezultatul activităţilor derulate de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Tulcea şi Institutul Naţional al Patrimoniului în contextul celebrării Anul European al Patrimoniului Cultural 2018 - instituit prin Decizia nr. 864 / 17. 05. 2017 a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 131 L / 20. 05. 2017.

Procedura de clasare a fost iniţiată în 15. 02. 2018 de DJC Tulcea şi s-a finalizat în 15. 02. 2019 prin emiterea, de către Ministrul Culturii, a Ordinelor de clasare nr. 2099 / 2019, nr. 2100 / 2019, nr. 2101 / 2019, nr. 2102 / 2019, nr. 2103 / 2019, nr. 2104 / 2019, nr. 2105 / 2019, nr. 2106 / 2019, potrivit dispoziţiilor art. 13-16 din Legea nr. 422 / 2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, şi a Normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice aprobate prin OMCC nr. 2260 / 2008, cu modificările ulterioare.

***

Istoria oraşului Sulina este indisolubil legată de activitatea Comisiei Europene a Dunării (CED). CED a avut sediul administrativ la Galaţi, însă marea majoritate a instituţiilor executive (Căpitănia Portului, Serviciul Tehnic, etc.) au avut baza la Sulina, asigurând toate serviciile şi activităţile curente. Alegerea Sulinei ca amplasament nu a fost întâmplătoare: din cauze geomorfologice, în cursul ultimelor secole Gura Sulina devine singura (din cele trei) în mod natural navigabilă în ambele sensuri (dinspre Dunăre spre Marea Neagră şi invers).

În climatul geo-politic extrem de tensionat de la sfârşitul sec. XVIII – începutul sec. XIX, marcat în plan regional de conflictul dintre Rusia şi Imperiul Otoman şi în plan european de fragilul echilibru al marilor puteri (aşa numitul „concert european” statuat prin hotărârile Congresului de la Viena din 1815 ce încheie perioada napoleoniană), în 1829 (prin Tratatul de la Adrianopol) se proclamă libertatea navigaţiei pe Dunăre (principiul libertăţii navigaţiei pe fluviile şi râurile internaţionale fusese garantat prin prevederile Congresului de la Viena şi a putut fi reiterat şi pus în operă după înfrângerea Imperiului Otoman în războiul ruso-turc din 1828-1829). Ca urmare, Sulina, poziţie strategică şi important punct de tranzit pentru comerţul internaţional la vremea aceea, devine obiectul disputei între ruşi, turci şi austrieci.

Statutul său este reglementat prin Tratatul de pace de la Paris din 1856 (care conclude Războiul Crimeei), prin prevederile art. 16 referitoare la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea CED ca entitate administrativă autonomă (aflată sub garanţia colectivă a puterilor europene), neutră, organizată pe sistem colegial ca organism tehnic-administrativ extrateritorial menit să asigure navigabilitatea Gurii şi braţului Sulina (şi, mai târziu, a întregii Dunări maritime, până la Brăila inclusiv), să întocmească şi să aplice regulamentele de liberă navigaţie.

De-a lungul existenţei sale, şi după modificările şi completările succesive ale Statutului (în 1865, 1871, 1878, 1881, 1883), CED a fost compusă din delegaţi cu rang de plenipotenţiari ai Austriei (Austro-Ungariei), Marii Britanii, Franţei, Prusiei (Germaniei), Sardiniei (Italiei), Rusiei, Turciei (României); adversari ireconciliabili pe arena politicii internaţionale (şi, câteodată, în teatrele de operaţiuni militare), statele membre au funcţionat în CED, prin reprezentanţii lor, într-o remarcabilă armonie – CED a fost exemplificată ca un mare succes al cooperării internaţionale între state, un precursor la scară redusă a ceea va urma să fie Liga (Societatea) Naţiunilor / ONU şi nu mai puţin decât un model de Uniune Europeană avant la lettre (inclusiv din punctul de vedere al toleranţei, într-un oraş multietnic şi multiconfesional, un concept cu mult înaintea timpului său, „practicat” aici în mod tradiţional).

Din această perspectivă, există toate argumentele pentru a putea numi Sulina Uniunea Europeană de la capătul Uniunii Europene.

CED a funcţionat de iure între 1856-1931/1939; din 1948 responsabilităţile tehnice ale acesteia au fost preluate în totalitate de România.

Prezenţa CED la Sulina a fost principalul motor al dezvoltării şi (cel puţin pentru o perioadă a existenţei acestui organism) prosperităţii oraşului, care devine, în extrem de puţin timp, dintr-un cătun de piraţi o micro metropolă cosmopolită ce atinge cca. 13 000 locuitori (populaţia stabilă, în afara sezonului de navigaţie, cca. 5000).

Dacă în prima parte a sec. XIX centrul de greutate al aşezării era pe malul stâng (nordic) al braţului Sulina, după distrugerea sa aproape completă de către flota engleză în 1853 şi mai ales după înfiinţarea CED, oraşul este practic reconstruit, pe malul sudic, şi organizat din punct de vedere urbanistic pe plan hippodamic, cu străzile principale paralele cu Dunărea (astăzi de la 1 la 7, notate de la malul fluviului spre sud) întretăiate perpendicular de străzile secundare.

Din punct de vedere arhitectural, dezvoltarea explozivă a oraşului şi tradiţiile constructive ale variilor naţii care-l populau se reflectă în apariţia construcţiilor de inspiraţie neo clasică şi eclectică (în principal clădiri oficiale, dar nu numai), în prăvăliile cu locuinţe la etaj (devenite aproape un simbol al Sulinei vechi), în casele tradiţionale „îmbrăcate” cu caplama (menite să reziste intemperiilor), un melanj armonios şi pitoresc de atmosferă mediteraneană punctată de rigurozitate nordică.

Două evenimente constructive anunţă, la cumpăna secolelor XIX şi XX, începutul unui uşor declin economic al Sulinei: 1895 – finalizarea construcţiei podului de la Feteşti-Cernavodă şi 1909 – inaugurarea şi darea în exploatare a Portului Constanţa; încet, dar sigur, pe măsură ce ponderea importanţei economice a Constanţei creşte, declinul Sulinei accelerează (din anii ’20 în mod nefericit favorizat şi de prezenţa ameninţătoare a Uniunii Sovietice în proximitate).

Pentru fondul construit al oraşului Sulina tragedia începe cu distrugerile cauzate de bombardamentele din Primul Război Mondial, continuă cu distrugerile cauzate de bombardamentele din al Doilea Război Mondial şi cu „reconstrucţia” din perioada comunistă (ale cărei priorităţi erau strict bazate pe principiul funcţionalităţii şi deloc menite să refacă atmosfera oraşului istoric). Dacă după 1918 oraşul se reface, încet, ajungând aproape de o stare de normalitate, după devastările din 1942 şi 1944 (de mult mai mare amploare şi gravitate decât în precedentul război) Sulina nu îşi mai revine (unele părţi din oraş rămân pentru aproximativ 10 ani în ruine); din anii 1960 peisajul construit este definitiv modificat de apariţia complexelor colective de locuit multietajate şi a altor construcţii funcţionale cu „arhitectura” specifică epocii.

***

Acest demers este o premieră în România din mai multe puncte de vedere: 

- Este cel mai mare „lot” de clădiri monumente clasate împreună vreodată; 

- Conţine primul sit arheologic subacvatic (Bazinul Maritim) clasat ca atare în ţara noastră după 1990.

Onorarea în această manieră a prezenţei şi activităţii Comisiei Europene a Dunării – precursoare a Uniunii Europene - la Dunărea de Jos este cu atât mai potrivită cu cât, iată, demersul se finalizează în anul în care România a deţinut Preşedenţia Consiliului Uniunii Europene.

Dorim să adresăm mulţumiri tuturor celor care au sprijinit această activitate.

Ordinele de clasare au fost publicate în Monitorul Oficial al României nr. 407 / 2019, nr. 413 / 2019, nr. 435 / 2019, nr. 543 / 2019.