07 iulie 2019

ANGAJĂM



ANUNŢ
privind concursul pentru ocuparea postului de execuție Şofer, studii medii sau generale, treapta profesională II, din cadrul DIRECŢIEI JUDEŢENE PENTRU CULTURĂ TULCEA

În temeiul prevederilor HG nr. 763 / 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului sau examenului pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante corespunzătoare funcţiilor contractuale din aparatul propriu al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, precum şi din cadrul unităţilor care funcţionează în subordinea ori în coordonarea acestuia şi aprobarea Regulamentului privind evaluarea performanţelor profesionale individuale, promovarea şi avansarea personalului contractual din aparatul propriu al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, precum şi din cadrul unităţilor care funcţionează în subordinea ori în coordonarea acestuia, şi a prevederilor HG nr. 286 / 2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare,
Direcţia Judeţeană pentru Cultură Tulcea organizează concurs pentru ocuparea următoarei funcţii contractuale vacante:

1 Post de Şofer, studii medii sau generale, treapta profesională II; perioadă nedeterminată
Postul include şi atribuţii de curierat, secretariat, relaţii cu publicul, alte atribuţii, după caz.                           
Concursul se organizează la sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Tulcea, astfel:
-   22.07.2019, ora 10.00- selecţia dosarelor;
-   29.07.2019, ora 10.00 - proba scrisă;
-   31.07.2019, ora 10.00 - interviul;
Rezultatul pentru fiecare probă a concursului va fi afişat în maximum  o zi lucrătoare de la data finalizării fiecărei probe.
Candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
Comunicarea rezultatelor la contestaţiile depuse se face imediat după soluţionarea contestaţiilor.
Rezultatele finale se afişează, în termen de maximum o zi lucrătoare de la data finalizării concursului şi a contestaţiilor.

Candidaţii  trebuie să îndeplinească  următoarele condiții :

Condiții generale de participare:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Condiții specifice de participare:
- Permis de conducere categoria B;
- Studii medii sau generale dovedite cu diplomă de absolvire/alt document care să ateste finalizarea studiilor;
- Vechime în muncă – minimum 3 ani;
- Constituie un avantaj dacă participantul la concurs a mai lucrat pe un post similar.

Dosarele de participare la concurs vor fi depuse (în termen de 10 zile lucrătoare de la publicarea anunţului în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a) în perioada 8-19 iulie 2019 la sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Tulcea.  
Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare:
a) cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor;
d) copia carnetului de muncă, sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor;
e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae;
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
În cazul documentului prevăzut la lit. e), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
Actele prevăzute la  lit. b)- d)  vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
Relaţii suplimentare la sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Tulcea - str. Isaccei nr. 20, persoana de contact Filip Emanuela, tel.0240 / 516072.

Bibliografia pentru concursul de ocupare a postului de Şofer cu studii medii sau generale treapta profesională II:
1. Constituţia României, republicată;
2. Hotărârea Guvernului nr. 90 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, cu modificările ulterioare;
3. Legea nr. 477 / 2004 - Codul de conduită a personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice – CAP.II - norme generale de conduită profesională a personalului contractual;
4. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195 / 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
5. Hotărârea Guvernului nr. 480 / 2013 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195 / 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin HG nr.1391 / 2006, cu modificările ulterioare;
6. Legea nr. 53/2003 Codul Muncii – republicată, cu modificările și completările ulterioare -  Raspunderea disciplinară – art.247-252 ;
7. Legea nr. 319/2006 securitatea și sănătatea în muncă, actualizată, cu modificările și completările ulterioare – Cap.IV- Obligațiile lucrătorilor;


DIRECTOR EXECUTIV,
                                                                                     Iulian Vizauer




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.