30 septembrie 2022

Şedinţa Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 4 din luna octombrie 2022

 

 

Prezenta se referă la următoarea şedinţă a Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 4 şi la documentaţiile din aria teritorială de competenţă a DJC Tulcea.

Având în vedere Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice aprobat prin Ordinului Ministrului Culturii nr. 2173 / 2013, cu modificările și completările ulterioare, 

Ţinând cont că desfăşurarea şedinţei se va realiza conform prevederilor art. 17, alin. 6 şi 7 din ROF CNMI nr. 2173 / 2013, cu modificările și completările ulterioare, şi a prevederilor Instructiunii Ministerului Culturii nr. 1 / 2022 referitoare la şedinţele Comisiilor de specialitate - consultarea membrilor prin mijloace de comunicare electronică,

Facem cunoscut faptul că următoarea şedinţă a Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 4 va avea loc după următorul calendar:

- transmitere documentaţii pentru analiză şi avizare către DJC – până la 06. 10. 2022, orele 14:00. Documentaţiile complete şi conforme vor fi transmise  DJC Tulcea prin poştă / curier; întregul conţinut al documentaţiilor va fi transmis şi în format electronic (la adresa culturatl@yahoo.co.uk), pentru a fi pus la dispoziţia membrilor Comisiei spre analiză. Depăşirea termenului comunicat sau netransmiterea variantei electronice (inclusiv transmiterea unor variante incomplete sau neconforme - mai multe informaţii aici https://djctl.blogspot.com/2017/12/emitere-avize-eficientizarea.html) duce la excluderea automată a subiectului de pe ordinea de zi;

 - analiza documentaţiilor de către membrii Comisiei - în perioada 10. 10. 2022 - 17. 10. 2022; 

- în funcţie de posibilităţile tehnice identificate, în data de 13. 10. 2022 va avea loc o sesiune on line cu participarea membrilor CZMI 4 şi a proiectanţilor; detaliile se vor comunica ulterior. Autorii documentaţiilor care doresc să-şi prezinte proiectele vor transmite datele lor de contact la adresa culturatl@yahoo.co.uk, cu menţiunea "pentru şedinţa CZMI 4 din octombrie 2022";

- încheierea formală a şedinţei CZMI 4 şi întocmirea procesului verbal preliminar (data preconizată) – 18. 10. 2022.

 Reamintim că, potrivit prevederilor art. 19, alin. 1 şi 11 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei Naţionale a Monumentelor istorice, aprobat prin OMC nr. 2173 / 2013, cu modificările şi completările ulterioare: „La şedinţele Comisiei, ale secţiunilor de specialitate, precum şi ale comisiilor zonale participă, de regulă, pentru a-şi susţine proiectele supuse analizei, proiectanţii elaboratori ai documentaţiilor, cu delegarea acestora de către beneficiar”; „La solicitarea Comisiei, a secţiunilor de specialitate ale acesteia, a Biroului Comisiei şi a comisiilor zonale, precum şi a secretariatelor acestora, proiectanţii elaboratori ai documentaţiilor participă la şedinţă, pentru a-şi susţine proiectele supuse analizei. Analiza documentaţiilor respective poate fi amânată, de către preşedinte, la propunerea oricărui membru al comisiei sau a secretarului acesteia, dacă proiectanţii elaboratori ai documentaţiilor nu participă la şedinţă.”

 Vor fi consultate şi prevederile Instrucţiunii nr. 1 / 2022 emisă de Ministerul Culturii, accesibilă la adresele web 

www.cultura.ro/sites/default/files/inline-files/Instructiune%20comisii%20online%20%282%29_0.pdf

         https://djctl.blogspot.com/2022/07/instructiunea-ministerului-culturii-nr.html.

                                                                        

                                                                       ***

ordine de zi, oct_2022

JUDEŢUL TULCEA                       

32.  ACTUALIZARE PLAN URBANISTIC GENERAL ŞI REGULAMENTUL LOCAL DE URBANISM AL COMUNEI DOROBANTU, JUDEŢUL TULCEA, UAT DOROBANTU, zone cu patrimoniu arheologic reperat (conform definiţiei de la art. 2, alin. 1, lit. j) din OG 43 / 2000 privind protejarea patrimoniului arheologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (art. 5, alin. 7 din acelaşi act normativ); monumente de for public (în accepţiunea prevederilor Legii nr. 120 / 2006); zone construite protejate de interes local; beneficiar comuna Dorobantu, jud. Tulcea, prin Primăria comunei Dorobantu, proiectat SC Simproiect SRL, SC Doct SRL – arh. G. Simon şa, arh. D. Petrescu (MC_190/S);

REVENIRI

33. CONSTRUIRE CLĂDIRE REZIDENŢIALĂ, DTAC, revenire din CZMI 4 anterioare, UAT MUN TULCEA, MUN TULCEA, STR. VICTORIEI, NR. 33, în Ansamblu urban „Str. Progresului” – monument istoric - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. R, Partea I, nr. 113 bis / 15. 02. 2016, vol. II, p. 2508 – 2563, jud. Tulcea, poziţia 472, cod TL II s B 05989, în zona de protecţie a unui monument istoric - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. R, Partea I, nr. 113 bis / 15. 02. 2016, vol. II, p. 2508 – 2563, jud. Tulcea, poziţia 506, cod TL II m B 05998, în zona de memorie urbană instituită prin PUG aprobat prin HCL mun Tulcea nr. 29 / 1996, beneficiar Sorin Caraciobanu, proiectat SC Opscape Hub SRL, arh. C. Vizireanu şa;

 34. DESFIINŢARE CONSTRUCŢII C1 ŞI C2 ŞI CONSTRUIRE LOCUINŢĂ, DTAD-DTAC revenire din CZMI4 anterioare, UAT SULINA, ORAŞ SULINA, F12 INTRAVILAN, STR. III, NR. 115, nc30925 UAT Sulina, în zonele de protecţie ale unor monumente istorice - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. al R. nr. 113bis / 15. 02. 2016, vol. II, jud. Tulcea, p. 2508-2563, poziţia 535, cod TL II m A 06017, poziţia 540, cod TL II m B 21102, poziţia 548, cod TL II m B 06030, poziţia 549, cod TL II m B 06032, beneficiar Tudor Radu Dimitriu, proiectat SC B O Grafic Plan SRL;

 35. AMPLASARE FIRMĂ LUMINOASĂ ŞI RECLAME, DTAC, revenire din CZMI 4 anterioare, UAT MUN TULCEA, MUN TULCEA, STR. UNIRII, NR. 2, nc351/3-3140-3143-3949/1/1 CF10165/N UAT mun Tulcea, în situl urban - monument istoric - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. R, Partea I, nr. 113 bis / 15. 02. 2016, vol. II, p. 2508 – 2563, jud. Tulcea, poziţia 472, cod TL-II-s-B-05989; în zonele de protecţie ale unor monumente istorice - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. R, Partea I, nr. 113 bis / 15. 02. 2016, vol. II, p. 2508 – 2563, jud. Tulcea, poziţia 499, cod TL-II-m-B-05991; poziţia 500, cod TL-II-m-B-05992; poziţia 501, cod TL-II-m-B-05993; în zona de memorie urbană instituită prin PUG aprobat prin HCL mun Tulcea nr. 29 / 1996, beneficiar SC Profi Rom Food SRL, proiectat BIA R. V. Dan, arh. S. V. Raducu;

36. REABILITARE ENERGETICĂ BLOC BELVEDERE, STRADA FRUMOASĂ NR. 1 - ASOCIAŢIA NR. 6, DALI, REVENIRE DIN CZMI 4 ANTERIOARE,, UAT MUN TULCEA, MUN TULCEA, STR. FRUMOASĂ, NR. 1, BL BELVEDERE, în zonele de protecţie ale unor monumente istorice - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. al R. nr. 113bis / 15. 02. 2016, vol. II, jud. Tulcea, p. 2508-2563, poziţia 499, cod TL II m B 05991, poziţia 500, cod TL II m B 05992, poziţia 501, cod TL II m B 05993, poziţia 503, cod TL II m B 05995, în zona de memorie urbană instituită prin PUG aprobat prin HCL mun Tulcea nr. 29 / 1996, beneficiar municipiul Tulcea pentru Asociaţia proprietari 6, proiectat SC Sat Consult SRL, arh. E. Padure şa;

 DTAC / DTAD

37. EXTINDERE REŢEA DE ILUMINAT PUBLIC STRADAL ÎN ZONA STR A III A – TRONSON 2 ŞI STR I – TRONSON 2 ÎN ORAŞUL SULINA, JUDEŢUL TULCEA, DTAC, UAT SULINA, ORAŞ SULINA, F12 intravilan, nc30607, nc30612 UAT Sulina, în zona de protecţie a unui ansamblu monument istoric – cod TL II a A 21159, Ordinul Ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale nr. 2104 / 15. 02. 2019 privind clasarea ca monumente istorice a imobilelor situate la adresa poştală Str. A I-A nr. 65, Sulina, judeţul Tulcea, în Lista monumentelor istorice, cu denumirea Uzina de apă, în categoria a - ansamblu, Turnul de Apă, Casa maşinilor, Casa filtrelor, Locuinţa, în categoria m - monument, II - arhitectură, în grupa valorică A publicarea în M. Of. al României, partea I, nr. 435 / 03. 06. 2019, beneficiar oraşul Sulina prin Primăria oraşului Sulina, proiectat SC Octogon Concept Studio SRL, arh. A. Goiceanu şa;

38. AMPLASARE PANOU PUBLICITAR LUMINOS (ECRAM DE AFIŞAJ) PE CĂDIRE HOREL DELTA CORP 4 STELE, DTAC, UAT MUN TULCEA, MUN TULCEA, STR. ISACCEI, NR. 2, nc33830 UAT mun Tulcea, în zona de protecţie a în sitului arheologic - monument istoric – LMI  din România, M. Of. R, Partea I, nr. 113 bis /15. 02. 2016, vol. II, p. 2508 – 2563, jud. Tulcea, poziţia 1-7, cod TL I s A05718, cod Repertoriul Arheologic Naţional 159623.01, în zonele de protecţie ale unor monumente istorice - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. al R. nr. 113bis / 15. 02. 2016, vol. II, jud. Tulcea, p. 2508-2563, poziţia 483, cod TL II s A 05973, poziţia 504, cod TL II s B 05996, în zona de memorie urbană instituită prin PUG aprobat prin HCL mun Tulcea nr. 29 / 1996, beneficiar SC Complex Delta SRL, proiectat SC Dualstudio Architecture SRL, arh. C. Dobrica şa;

39. REALIZARE STRĂZI, ALEI ŞI REŢELE DE APĂ POTABILĂ, DE CANALIZARE APĂ MENAJERĂ ŞI PLUVIALĂ ŞI DE ENERGIE ELECTRICĂ, STUDIU FEZABILITATE, UAT SULINA, ORAŞ SULINA, F12 intravilan, nc30510 UAT Sulina, monument istoric – Farul Stins - TL II m B 21156 (OMCIN nr. 2105 / 15. 02. 2019) - zona de protecţie monument istoric – Bazinul Maritim - TL I s A 21161 (OMCIN nr. 2102 / 15. 02. 2019) - zona de protecţie; în zonele de protecţie ale unor monumente istorice – LMI din România, M. Of. R, Partea I, nr. 113 bis / 15. 02. 2016, vol. II, p. 2508 – 2563, jud. Tulcea, poz.14-20, cod TL I s A 05721, poz. 527, cod TL II m A 06013, poz. 571-574, cod TL IV s A 06044 - TL IV s A 06048, beneficiar AZL Sulina RA, proiectat SC Casa Sibiană Proiect & Cons SRL, arh. A. Sandu şa;

40. CONSTRUIRE LOCUINŢĂ P+1, RACORDATĂ LA UTILITĂŢI ŞI ÎMPREJMUIRE, DTAC, UAT BABADAG, ORAŞ BABADAG, STR. HERACLEEA, NR. 9, F12 intravilan, T135, Cc4221, A4222, A4223, nc33256 UAT Babadag, Zonă Construită Protejată de interes local instituită prin PUG aprobat prin HCL Babadag nr. 140 / 1999, zonă de protecţie a monument istoric - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. al R. nr. 113bis / 15. 02. 2016, vol. II, jud. Tulcea, p. 2508-2563, poziţia 508, cod TL II s B 06002, beneficiar Ali Mustafa, proiectat SC B O Graphic Plan SRL, arh. S. Anton;

41. DEMOLARE CONSTRUCŢII C1, C2, C3, DTAD, UAT BABADAG, ORAŞ BABADAG, STR. AUREL VLAICU, NR. 16, nc33322 UAT Babadag, Zonă Construită Protejată de interes local instituită prin PUG aprobat prin HCL Babadag nr. 140 / 1999, zonă de protecţie a monument istoric - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. al R. nr. 113bis / 15. 02. 2016, vol. II, jud. Tulcea, p. 2508-2563, poziţia 508, cod TL II s B 06002, beneficiar Osman Asan, proiectat SC Cristal Concept Design SRL, arh. C. Petro;

42. MODERNIZAREA SEDIULUI PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI TULCEA, DTAC, UAT MUN TULCEA, MUN TULCEA, STR. PĂCII, NR. 20, nc32134 UAT mun Tulcea, în zona de memorie urbană instituită prin PUG aprobat prin HCL mun Tulcea nr. 29 / 1996, beneficiar municipiul Tulcea prin Primăria municipiului Tulcea, proiectat SC SubmitSRL, arh. M. V. Mighalache-Butnaru;

43. MODERNIZARE GRUP SANITAR – PIAŢA SF GHEORGHE, DTAC, UAT MUN TULCEA, MUN TULCEA, STR. SLT. GABRILOV CORNELIU, NR. 91, nc37733 UAT mun Tulcea, în zona de memorie urbană instituită prin PUG aprobat prin HCL mun Tulcea nr. 29 / 1996, beneficiar SC Agropieţe SA, proiectat SC Insite Planning SRL, arh. D. E. Ivanov;

44. REPARAŢIE CAPITALĂ, MODERNIZARE ŞI EXTINDERE LOCUINŢĂ C1, DTAC, UAT SOMOVA, SAT SOMOVA, F12 intravilan, nc36959 UAT Somova, în Zona Construită Protejată de interes local instituită prin PUG aprobat prin HCL Somova nr. nr. 69 / 2019, beneficiar Gheorghiţă Strugariu, proiectat SC Octoroofs SRL, arh. V. Pop şa;

 DOC URBANISM

45. CONSTRUIRE LOCUINŢĂ D+P+1, ÎMPREJMUIRE, RACORDARE LA UTILITĂŢI, PUD, UAT BABADAG, ORAŞ BABADAG, STR. PĂCII, NR. 2, F12 intravilan, T142, Cc4380, A4382, V4381, nc1605 CF 32318 UAT Babadag, în zona de protecţie a în sitului arheologic - monument istoric - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. R, Partea I, nr. 113 bis / 15. 02. 2016, vol. II, p. 2508 – 2563, jud. Tulcea, poziţia 48-50, cod TL I s B 05735, cod Repertoriul Arheologic Naţional 159669.03, în Zonă Construită Protejată de interes local instituită prin PUG aprobat prin HCL Babadag nr. 140 / 1999, zonă de protecţie a monument istoric - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. al R. nr. 113bis / 15. 02. 2016, vol. II, jud. Tulcea, p. 2508-2563, poziţia 508, cod TL II s B 06002, beneficiar Geta Bairam, proiectat SC Cristal Concept Design SRL, arh. C. Petro;

46. CONSTRUIRE CASUTE TIP CAMPING, PUZ, UAT JURILOVCA, SAT VIŞINA, F12 intravilan, T245, A944, nc33486 UAT Jurilovca, în situl arheologic – monument istoric - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. al R. nr. 113 bis / 15. 02. 2016, vol. II, p. 2506-2563, jud. Tulcea, poziţia 465-471, cod TL I s B 05963, cod Repertoriul Arheologic Naţional 160662.02, în zona de protecţie ale sitului arheologic – monument istoric - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. al R. nr. 113 bis / 15. 02. 2016, vol. II, p. 2506-2563, jud. Tulcea, poziţia 464, cod TL I s B 05962, cod Repertoriul Arheologic Naţional 160662.01, beneficiari Sergiu Ionel Cornateanu şi Gabriel Albu, proiectat SC Arhaus SRL, arh. S. Teodorescu;

47. ÎNFIINŢAREA DE ACTIVITĂŢI TURISTICE LA SC PROVAL PROFIL SRL, PUZ, UAT SOMOVA, SAT SOMOVA, F12 intravilan, T68, Cc2366, A2368, nc31774 UAT Somova, în zona de protecţie a sitului arheologic – monument istoric - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. R, Partea I, nr. 113 bis / 15. 02. 2016, vol. II, p. 2508 – 2563, jud. Tulcea, poziţia 406-409, cod TL I s B 05928, cod Repertoriul Arheologic Naţional 161311.01 situl Somova - I_3a - în Raportul de Diagnostic Arheologic pentru actualizare PUG Somova, beneficiar SC Proval Profil SRL, proiectat SC Edifica LA SRL, arh. L. Arhire;

48. CONSTRUIRE PARC DE TURBINE EOLIENE, STAŢIE TRANSFORMARE, CABLURI ELECTRICE SUBTERANE, RACORD LEA 400KV, DRUMURI DE ACCES ŞI RACORD LA DN22 VACARENI, PUZ, UAT VĂCĂRENI, F12 extravilan, nc32479, nc32481, nc32493, nc32495, nc32529, nc32531, nc32533, nc38562, nc32473, nc32049, nc32062, nc32067, nc32213, nc32230, nc32238, nc32250, nc32254, nc32261, nc32265, nc32273, nc32947, nc33005, nc32139, nc32139, nc32143, nc32147, nc32151, nc32155, nc32159, nc32167, nc32175, nc32179, nc32187, nc32191, nc32197, nc32203, nc32207, nc32222, nc32226, nc32224, nc32149 UAT Văcăreni, în siturile arheologice – monument istoric - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. R, Partea I, nr. 113 bis / 15. 02. 2016, vol. II, p. 2508 – 2563, jud. Tulcea, poziţia 215-217, cod TL I s B 05957, cod Repertoriul Arheologic Naţional 160715.01 şi în zonele de protecţie a acestora; în siturile arheologice – zone cu patrimoniu arheologic reperat, conform definiţiei de la art. 2, alin. 1, lit. j) din OG 43 / 2000 privind protejarea patrimoniului arheologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – V_1, V_3, V_7, V_9, V_10, V_11, V_24, V_27, V_31, V_32, V_34, Jijila_22, Jijila_24, Lta_18; morminte tumulare şi în zonele de protecţie ale acestora; în zona de protecţie a sitului arheologic – monument istoric - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. R, Partea I, nr. 113 bis / 15. 02. 2016, vol. II, p. 2508 – 2563, jud. Tulcea, poziţia 186, cod TL I s B 05806, cod Repertoriul Arheologic Naţional 160626.01, beneficiar SC Evolution Money Business SRL, proiectat SC Atelier 2 SRL, arh. A. Cornea şa;

DESCĂRCARE DE SARCINĂ ARHEOLOGICĂ

49. CONSTRUIRE LOCUINŢĂ, DTAC, UAT JURILOVCA, SAT SĂLCIOARA, STR. BĂLŢII, NR. 37, F12 intravilan, T37, p1276, nc31906 UAT Jurilovca, în situl arheologic - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. R, Partea I, nr. 113 bis / 15. 02. 2016, vol. II, p. 2508 – 2563, jud. Tulcea, poziţia 385-389, cod TL I s B 05918, cod Repertoriul Arheologic Naţional 160671.06, beneficiar Rodica Plioti, raport cercetare arheologică preventivă – colectiv ICEM Tulcea, propunere acordare certificat de descărcare de sarcină arheologică.

50. INFORMARE AMPLASARE PUNCT DE CONEXIUNE ÎN ANVELOPĂ DE BETON, DTAC, UAT MUN TULCEA, MUN TULCEA, STR. PORTULUI FN, ZONA ARBDD, în zona de memorie urbană instituită prin PUG aprobat prin HCL mun Tulcea nr. 29 / 1996, beneficiar judeţul Tulcea prin Consiliul Judeţean Tulcea, proiectat SC Energy Group SRL&OpscapeHub, arh. C. Vizireanu, ing. C. Zaharencu şa;

51. INFORMARE PUNEREA ÎN VALOARE A POTENŢIALULUI ISTORIC PRIN RESTAURAREA ŞI CONSERVAREA OBIECTIVULUI FARUL VECHI SULINA, JUDEŢUL TULCEA (FARUL COMISIEI EUROPENE A DUNĂRII), UAT SULINA, ORAŞ SULINA, STR. A II A, NR. 43, monument istoric - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. R, Partea I, nr. 113 bis / 15. 02. 2016, vol. II, p. 2508 – 2563, jud. Tulcea, poziţia 541, cod TL II m A 06023; în Zona Construită Protejată – sit urban - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. R, Partea I, nr. 113 bis / 15. 02. 2016, vol. II, p. 2508 – 2563, jud. Tulcea, poziţia 529, cod TL II s B 06038; în zonele de protecţie ale unor monumente istorice - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. R, Partea I, nr. 113 bis / 15. 02. 2016, vol. II, p. 2508 – 2563, jud. Tulcea, poziţia 537, cod TL II m A 06019. poziţia 545, cod TL II m B 06027. poziţia 546, cod TL II m B 06028. poziţia 547, cod TL II m B 06029. poziţia 555, cod TL II m A 06036, beneficiar judeţul Tulcea prin Consiliul Judeţean Tulcea; obiect al Avizului nr. 170 / M / 2019 emis de Ministerul Culturii; DTAC – recepţie la terminarea lucrărilor.