ORDONANŢA nr. 43 din 30 ianuarie
2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor
situri arheologice ca zone de interes naţional*) - Republicare
Prezenta
ordonanţă reglementează regimul juridic general al descoperirilor şi al
cercetării arheologice, precum şi protejarea patrimoniului arheologic, parte a
patrimoniului cultural naţional.
a)regimul juridic
general al descoperirilor şi al cercetării arheologice cuprinde ansamblul de
măsuri juridice, administrative, financiar-fiscale şi tehnice menite să asigure
prospectarea, identificarea, decopertarea, inventarierea, conservarea şi
restaurarea, asigurarea pazei, întreţinerea şi punerea în valoare a bunurilor
arheologice, precum şi a terenurilor în care se găsesc acestea, în vederea
cercetării sau, după caz, clasării acestora ca bunuri culturale mobile ori ca
monumente istorice;
1.siturile
arheologice înscrise în Repertoriul arheologic naţional, cu excepţia celor
distruse ori dispărute, şi siturile clasate în Lista monumentelor istorice,
situate suprateran, subteran sau subacvatic, ce cuprind vestigii arheologice:
aşezări, necropole, structuri, construcţii, grupuri de clădiri, precum şi
terenurile cu potenţial arheologic reperat, definite conform legii;
2.bunurile mobile,
obiectele sau urmele manifestărilor umane, împreună cu terenul în care acestea
au fost descoperite;
c)prin cercetare arheologică
se înţelege ansamblul de măsuri având caracter ştiinţific şi tehnic, menite să
asigure prospectarea, identificarea, decopertarea prin săpături arheologice,
investigarea, recoltarea, înregistrarea şi valorificarea ştiinţifică, inclusiv
publicarea, patrimoniului arheologic;
d)cercetările
arheologice sistematice sunt cercetările de întindere şi durată, executate
conform unui proiect de cercetare multianual;
1.determinate de
lucrările de construire, modificare, extindere sau reparare privind căi de
comunicaţie, dotări tehnico-edilitare, inclusiv subterane şi subacvatice,
excavări, exploatări de cariere, construcţia de reţele magistrale, amenajări
pentru îmbunătăţiri funciare, reţele de telecomunicaţii, amplasarea de relee şi
antene de telecomunicaţii, lucrări de cercetare şi de prospectare a terenurilor
- foraje şi excavări - necesare în vederea efectuării studiilor geotehnice,
amplasarea balastierelor şi a sondelor de gaze şi petrol, precum şi orice alte
lucrări care afectează suprafaţa solului şi subsolul, în zonele cu patrimoniu
arheologic reperat, indiferent dacă se execută în intravilanul sau extravilanul
localităţilor şi indiferent de forma de proprietate a terenului;
2.Întreprinse în
zonele cu patrimoniu arheologic cunoscut şi cercetat, precum şi cele care sunt
determinate de lucrările de restaurare parţială sau totală a monumentelor
istorice, desfăşurate potrivit legislaţiei în vigoare privitoare la protejarea
monumentelor istorice;
f)prin descoperire
arheologică se înţelege evidenţierea, prin intermediul săpăturilor arheologice,
a vestigiilor, obiectelor şi urmelor manifestărilor umane, care constituie
mărturii ale epocilor şi civilizaţiilor dispărute;
g)prin descoperire
arheologică întâmplătoare se înţelege evidenţierea de bunuri de patrimoniu
arheologic ca urmare a acţiunii factorilor naturali sau a acţiunilor umane,
altele decât cercetarea arheologică atestată;
h)prin zonă cu
patrimoniu arheologic cunoscut şi cercetat se înţelege terenul în care, ca
urmare a cercetării arheologice, au fost descoperite bunuri din categoria celor
prevăzute la lit. b);
i)prin sit
arheologic declarat zonă de interes naţional se înţelege zona de interes
arheologic prioritar care se instituie asupra teritoriului ce cuprinde siturile
arheologice ale căror cercetare ştiinţifică, protejare şi punere în valoare
sunt de importanţă excepţională pentru istoria şi cultura naţională, prin
mărturiile materiale, bunurile mobile sau imobile care fac parte ori sunt
propuse să facă parte din categoria Tezaur al patrimoniului cultural naţional
mobil sau, după caz, din categoria monumentelor istorice aflate în Lista
patrimoniului mondial;
j)prin zonă cu
patrimoniu arheologic reperat se înţelege terenul delimitat conform legii, în
care urmează să se efectueze cercetări arheologice pe baza informaţiilor sau a
studiilor ştiinţifice care atestă existenţa subterană ori subacvatică de bunuri
de patrimoniu arheologic, susceptibile să facă parte din patrimoniul cultural
naţional; până la finalizarea cercetării arheologice şi luarea măsurilor
corespunzătoare de protecţie şi punere în valoare a descoperirilor arheologice,
zonele de protecţie a siturilor arheologice sau istorice, instituite conform
legii, sunt totodată şi zone cu potenţial arheologic reperat;
k)prin zonă cu potenţial arheologic evidenţiat întâmplător se
înţelege terenul în care existenţa bunurilor de patrimoniu arheologic s-a
evidenţiat, în mod neprevăzut, ca urmare a:
1.acţiunilor umane,
altele decât cercetarea arheologică atestată, cum ar fi: lucrări de
construcţii, lucrări de prospecţiuni geologice, inclusiv teledetecţie, lucrări
agricole, precum şi alte tipuri de lucrări şi cercetări efectuate subteran sau
subacvatic;
2.acţiunilor
factorilor naturali, cum ar fi: seisme, alunecări de teren, inundaţii,
eroziunea solului şi altele, şi în cazul cărora este necesară o cercetare
arheologică în vederea înregistrării şi valorificării ştiinţifice a acestora.
(2)Cercetările arheologice preventive
sunt parte componentă a strategiilor de dezvoltare durabilă, economico-socială,
turistică, urbanistică şi de amenajare a teritoriului, la nivel naţional şi
local.
(3)Normele privind procedurile şi
standardele arheologice se instituie prin ordin al ministrului culturii şi
cultelor în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe şi se aplică
tuturor tipurilor de cercetări arheologice.
(4)Toate etapele cercetării arheologice
sunt parte integrantă a activităţii de cercetare ştiinţifică, aşa cum este
definită de legislaţia în domeniu.
(5)Toate etapele cercetării arheologice,
constând în inventariere, diagnostic, săpătură, supravegere şi intervenţii
asupra materialului arheologic, vor fi întreprinse folosindu-se toate acele
metode, tehnici şi practici specifice, considerate necesare pentru a obţine
maximum de informaţii referitoare la patrimoniul arheologic din zona cercetată.
(6)Toate etapele cercetării arheologice
se realizează numai pe baza unui proiect aprobat de Comisia Naţională de
Arheologie şi se vor finaliza prin rapoarte ce cuprind datele esenţiale pentru
justificarea metodei şi tehnicilor folosite, a resurselor utilizate, precum şi
a concluziilor la care s-a ajuns.
(7)Etapele de diagnostic, săpătură sau supraveghere arheologică pot fi
necesare în următoarele cazuri:
b)ca parte a unui
studiu de impact asupra mediului, în condiţiile prevăzute de legislaţia privind
protecţia mediului;
c)ca urmare a unei
preconizate intervenţii asupra solului, care poate reprezenta o ameninţare
pentru potenţialul arheologic al unei zone delimitate sau al unui sit
arheologic;
d)ca parte a
fazelor de realizare şi avizare a documentaţiilor urbanistice, în cadrul legal
stabilit de documentaţiile de urbanism naţionale, regionale, locale şi/sau în
stadiul elaborării acestora;
f)ca urmare a unor
acţiuni umane, altele decât cercetarea arheologică, şi a lucrărilor prevăzute
la art. 6;
g)în cazul
elaborării de planuri investiţionale şi de dezvoltare iniţiate la nivel privat,
local, regional, naţional sau internaţional.
(8)Etapele cercetării arheologice pot fi
iniţiate sau desfăşurate ca urmare a cererii unei persoane fizice ori juridice
de drept public sau privat.
(9)Cercetarea arheologică prealabilă
este obligatorie în toate cazurile de emitere a acordurilor de mediu pentru
zone cu patrimoniu arheologic, constituind unica modalitate de identificare,
descriere şi evaluare a efectelor directe şi indirecte ale proiectelor
investiţionale asupra patrimoniului arheologic.
(10)Emiterea acordului
de mediu se face numai după emiterea avizului Ministerului Culturii şi
Cultelor, pentru aplicarea principiului conservării integrate.
(11)Costurile
cercetărilor arheologice necesare acordului de mediu sunt în sarcina
titularului de investiţie.
(12)Evaluarea
rezultatelor cercetării arheologice, concretizată în raportul arheologic
elaborat conform standardelor în vigoare, stă la baza stabilirii statutului
juridic de protejare a descoperirilor arheologice sau, după caz, a descărcării
de sarcină arheologică a zonei.
(13)Zona cu patrimoniu arheologic evidenţiat întâmplător se
delimitează în jurul locului descoperirii arheologice întâmplătoare, după caz,
astfel:
b)pe o rază de 50
de metri faţă de locul descoperirii, în cazul în care descoperirea s-a făcut ca
urmare a lucrărilor agricole sau a altor lucrări care nu au nevoie de
autorizaţie de construire;
(1)Statul
garantează şi asigură protejarea patrimoniului arheologic în condiţiile
stabilite prin prezenta ordonanţă.
(2)Ministerul
Culturii şi Cultelor este autoritatea administraţiei publice centrale de
specialitate care răspunde de elaborarea strategiilor şi normelor specifice de
cercetare în vederea protejării patrimoniului arheologic şi care urmăreşte
aplicarea acestora.
(3)Cercetarea
arheologică se realizează, în condiţiile prezentei ordonanţe, de către
personalul de specialitate atestat şi înregistrat în Registrul arheologilor,
conform prevederilor Regulamentului săpăturilor arheologice din România, precum
şi cu respectarea normelor privind standardele şi procedurile arheologice şi în
acord cu principiile Codului deontologic al arheologilor din România.
(4)Autorităţile
administraţiei publice centrale de specialitate, instituţiile de specialitate
subordonate acestora şi autorităţile administraţiei publice locale colaborează
şi răspund, conform legii, de activitatea de protejare a patrimoniului
arheologic.
(1)Bunurile de
patrimoniu arheologic sunt parte integrantă a patrimoniului cultural naţional
şi pot fi clasate şi protejate drept bunuri de patrimoniu cultural naţional
mobil, drept situri arheologice sau ca monumente istorice, conform legii.
(2)Descoperirile de
vestigii arheologice sau de bunuri mobile din categoria celor care fac obiectul
clasării în patrimoniul cultural naţional mobil, realizate ca urmare a
cercetărilor arheologice, se anunţă de către titularul autorizaţiei de
cercetare a serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi
Cultelor, în termen de 72 de ore.
(3)Bunurile mobile,
descoperite în condiţiile prevăzute la alin. (2), revin de drept instituţiilor
participante la cercetare, conform protocolului încheiat între părţi şi conform
standardelor şi procedurilor arheologice.
(4)Descoperirile
arheologice întâmplătoare se anunţă, în termen de cel mult 72 de ore,
primarului unităţii administrativ-teritoriale de către persoana descoperitoare,
proprietarul ori titularul dreptului de administrare a terenului în cauză.
(1)Prin protejarea
bunurilor de patrimoniu arheologic şi a terenurilor din zonele definite la art.
2 alin. (1) lit. j) şi k) se înţelege adoptarea măsurilor ştiinţifice,
administrative şi tehnice care urmăresc păstrarea vestigiilor descoperite
întâmplător sau ca urmare a cercetării arheologice până la clasarea bunurilor
respective ori până la finalizarea cercetării arheologice, prin instituirea de
obligaţii în sarcina proprietarilor, administratorilor sau titularilor de alte
drepturi reale asupra terenurilor care conţin ori au conţinut bunurile de
patrimoniu arheologic respective, precum şi prin reglementarea sau interzicerea
oricăror activităţi umane, inclusiv a celor autorizate anterior.
(2)Descărcarea de
sarcină arheologică este procedura prin care se confirmă că un teren în care a
fost evidenţiat patrimoniul arheologic poate fi redat activităţilor umane
curente.
(3)Certificatul de
descărcare de sarcină arheologică reprezintă actul administrativ emis în
condiţiile prezentei ordonanţe, prin care se anulează regimul de protecţie
instituit anterior asupra terenului în care a fost evidenţiat patrimoniul
arheologic.
(4)Regimul de
protecţie a zonelor cu potenţial arheologic cunoscut şi cercetat este
reglementat de legislaţia în vigoare privitoare la protejarea monumentelor
istorice şi a bunurilor mobile care fac parte din patrimoniul cultural
naţional.
(5)Certificatul de
descărcare de sarcină arheologică, prevăzut la alin. (3), este emis de
serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, cu
obligaţia acestora de înştiinţare a direcţiei de specialitate din cadrul
Ministerului Culturii şi Cultelor, în termen de 10 zile.
(6)Cercetările
arheologice preventive şi supravegherea arheologică sunt obligatorii în cadrul
proiectelor de restaurare; supravegherea arheologică este inclusă în devizul
constructorului, urmând ca decontarea să se realizeze pe baza raportului de
cercetare întocmit de arheolog.
(7)Zonele cu
patrimoniu arheologic reperat, delimitate şi instituite conform legii,
beneficiază de protecţia acordată zonelor protejate, precum şi de măsurile
specifice de protecţie prevăzute de prezenta ordonanţă.
(8)În cazul zonelor
cu patrimoniu arheologic evidenţiat întâmplător şi delimitat conform
prevederilor art. 2 alin. (1) lit. k) se instituie, din momentul descoperirii
de bunuri arheologice, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 12 luni, regimul de
protecţie pentru bunurile arheologice şi zonele cu potenţial arheologic, în
vederea cercetării şi stabilirii regimului de protejare.
(9)Cercetările
arheologice se efectuează numai pe baza autorizaţiei emise de Ministerul
Culturii şi Cultelor şi în conformitate cu aceasta, în condiţiile prezentei
ordonanţe.
(10)Persoanele
fizice şi juridice care deţin şi/sau comercializează detectoare de metale sunt
obligate să obţină în prealabil autorizaţia inspectoratului de poliţie al
judeţului respectiv, a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti,
în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, sediul, şi să se
înregistreze la aceste autorităţi.
(11)Prevederile
alin. (10) nu se aplică unităţilor şi formaţiunilor Ministerului Apărării,
Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului Român de Informaţii şi
ale Serviciului de Protecţie şi Pază.
(12)În vederea
deţinerii detectoarelor de metale de către personalul de specialitate atestat
şi înscris în Registrul arheologilor, acesta are obligaţia ca, înainte de a
obţine autorizaţia prevăzută la alin. (10), să obţină avizul prealabil emis de
Ministerul Culturii şi Cultelor.
(13)Accesul cu
detectoare de metal şi utilizarea lor în situri arheologice, în zonele de
interes arheologic prioritar şi în toate zonele cu patrimoniu arheologic
reperat sunt permise numai pe baza autorizării prealabile emise de Ministerul
Culturii şi Cultelor.
(14)Până la
descărcarea de sarcină arheologică terenul care face obiectul cercetării este
protejat ca sit arheologic, conform legii.
(15)Autorizarea
lucrărilor de construire sau de desfiinţare din zonele cu patrimoniu arheologic
se aprobă numai pe baza şi în conformitate cu avizul Ministerului Culturii şi
Cultelor.
(16)În cazul
zonelor cu patrimoniu arheologic evidenţiat întâmplător, în condiţiile
prevederilor alin. (8), până la descărcarea de sarcină arheologică, autorizarea
de construire se suspendă sau, după caz, primarul unităţii
administrativ-teritoriale dispune întreruperea oricărei alte activităţi, în
conformitate cu avizul serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului
Culturii şi Cultelor, şi se instituie regimul de supraveghere sau săpătură
arheologică.
(17)În cazul
proiectelor de infrastructură de transport de interes naţional, Certificatul de
descărcare de sarcină arheologică se va emite pentru fiecare parte din teren
care poate fi redată activităţilor umane curente.
(18)Emiterea unui
răspuns cu privire la solicitarea eliberării unui certificat de descărcare de
sarcină arheologică trebuie să se realizeze în termen de cel mult 12 luni de la
expirarea termenului prevăzut la alin. (8).
(1)Pentru
efectuarea săpăturilor impuse de cercetările arheologice se foloseşte şi
personal necalificat, angajat prin convenţie încheiată între instituţia
angajatoare şi lucrători, în condiţiile prezentei ordonanţe.
(2)Convenţiile
prevăzute la alin. (1) se pot încheia pentru o durată de cel mult 180 de zile,
pentru desfăşurarea unor activităţi sezoniere cu program de lucru prelungit;
condiţiile şi metodologia încheierii acestor convenţii se stabilesc prin ordin
al ministrului culturii şi cultelor, care va fi publicat în Monitorul Oficial
al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a
legii de aprobare a prezentei ordonanţe.
(3)Instituţiile
organizatoare pot folosi şi alţi specialişti pentru efectuarea de cercetări,
studii sau alte lucrări, care îşi vor desfăşura activitatea pe bază de contract
încheiat în condiţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu
modificările şi completările ulterioare; contractul conţine clauze cu privire
la termenul de predare a raportului de cercetare, precum şi cu privire la
cesionarea dreptului de autor asupra rezultatelor ştiinţifice ale cercetării,
studiului sau lucrării efectuate.
(4)Contravaloarea
serviciilor şi activităţilor prestate potrivit alin. (1) şi (3) se stabileşte
prin negociere directă între părţi; pentru aceasta se calculează impozitul şi
contribuţia la asigurările de sănătate, potrivit legii.
(5)În vederea
emiterii certificatului prevăzut la art. 5 alin. (5), pentru siturile aflate în
zone de interes arheologic prioritar, siturile clasate în grupa A din Lista
monumentelor istorice şi pentru toate investiţiile, cu excepţia locuinţelor
particulare aflate în alte zone, rapoartele de cercetare se trimit spre aprobare
Comisiei Naţionale de Arheologie.
(6)Certificatele de
descărcare de sarcină arheologică emise în lipsa aprobării Comisiei Naţionale de
Arheologie sunt nule de drept.
În cazul
lucrărilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. e), persoanele fizice sau
juridice, de drept public ori privat, precum şi ordonatorii principali de
credite ai autorităţilor şi instituţiilor publice au obligaţia să finanţeze:
a)stabilirea, prin
studiul de fezabilitate al investiţiei şi prin proiectul tehnic, a măsurilor ce
urmează să fie detaliate şi a necesarului de fonduri pentru cercetarea
preventivă sau supravegherea arheologică, după caz, şi protejarea patrimoniului
arheologic sau, după caz, descărcarea de sarcină arheologică a zonei afectate
de lucrări şi aplicarea acestor măsuri;
b)activitatea de
supraveghere arheologică, pe întreaga durată a lucrărilor, având drept scop
protejarea patrimoniului arheologic şi a descoperirilor arheologice
întâmplătoare;
(1)Agenţia
Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi oficiile din subordinea sa
au obligaţia să includă zonele de patrimoniu arheologic reperat, pe baza
Repertoriului arheologic naţional, în planurile cadastrale şi în hărţile
topografice; lista cuprinzând aceste zone se preia de la serviciile publice
deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor.
(2)Zonele cu
patrimoniu arheologic reperat, înregistrate în Repertoriul arheologic naţional,
se includ în cadastrul de specialitate al zonelor protejate naturale şi
construite.
(3)Agenţia
Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi oficiile din subordinea sa
au obligaţia să furnizeze la cerere, cu titlu gratuit, pe orice tip de suport,
documentele necesare Ministerului Culturii şi Cultelor şi serviciilor sale
deconcentrate, pentru realizarea Listei monumentelor istorice şi a
Repertoriului arheologic naţional.
(1)Proprietarii şi
titularii dreptului de administrare sau ai altor drepturi reale asupra
terenurilor în care se află situri arheologice şi celor pe care au fost
instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat au obligaţia de a permite
accesul personalului autorizat, în condiţiile prezentei ordonanţe, în vederea
cercetării şi protejării patrimoniului arheologic, precum şi asigurării
măsurilor de protecţie şi pază a bunurilor de patrimoniu.
(2)Proprietarii sau
arendaşii de terenuri, persoane fizice sau juridice de drept privat, sunt
îndreptăţiţi la plata unor despăgubiri pentru veniturile agricole nerealizate
pe terenurile care fac obiectul săpăturilor arheologice pentru perioada în care
se desfăşoară acestea, în cuantumurile şi în condiţiile stabilite prin
metodologia aprobată prin hotărâre a Guvernului.
(3)Despăgubirea
pentru venitul agricol nerealizat se plăteşte persoanei îndreptăţite de către
finanţatorul săpăturii arheologice, în termen de 60 de zile de la data
începerii cercetării.
Bunurile
mobile rezultate în urma descoperirilor arheologice întâmplătoare vor fi
predate de către descoperitor, în termen de maximum 72 de ore, serviciilor
publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor.
Proprietarii
terenurilor sunt scutiţi de plata impozitului pe terenul agricol pentru
suprafeţele afectate de cercetările arheologice, pe întreaga durată a
efectuării acestora.
CAPITOLUL III: Instituţii şi
organisme de specialitate cu atribuţii în domeniul protejării patrimoniului
arheologic
În
domeniul protejării patrimoniului arheologic Ministerul Culturii şi Cultelor
îndeplineşte, direct sau prin instituţiile sale subordonate, următoarele
atribuţii:
a)asigură aplicarea
strategiei naţionale, elaborarea normelor şi metodologiilor specifice şi
urmăreşte respectarea prevederilor legale din domeniu;
b)asigură
îndeplinirea angajamentelor referitoare la protecţia patrimoniului arheologic
la care România este parte, asumate prin convenţiile internaţionale referitoare
la protecţia patrimoniului arheologic la care România este parte;
c)reprezintă statul
în relaţia cu proprietarii imobilelor, terenurilor sau ai construcţiilor din
zonele cu patrimoniu arheologic şi din zonele în care se evidenţiază
descoperiri arheologice;
d)eliberează
autorizaţia de săpătură arheologică sistematică, prin compartimentul său de
specialitate, în urma consultării Comisiei Naţionale de Arheologie;
e)eliberează
autorizaţiile de diagnostic, săpătură arheologică preventivă şi supraveghere
arheologică, prin compartimentul său de specialitate, în condiţiile prezentei
ordonanţe;
f)actualizează
standardele şi procedurile arheologice şi urmăreşte respectarea acestora şi a
Regulamentului săpăturilor arheologice din România;
g)instituie, prin
ordin al ministrului culturii şi cultelor, modelele ştampilelor, ale cererilor
de autorizaţie, ale autorizaţiilor, certificatelor, avizelor şi fişelor tehnice
necesare cercetării arheologice;
h)elaborează
metodologia de planificare, executare şi control privind săpăturile preventive,
care se aprobă prin ordin al ministrului culturii şi cultelor;
j)stabileşte un
sistem de norme, pe baza căruia se realizează devizele estimative şi un model
de contract pentru fiecare tip de cercetare arheologică, ce se aprobă prin
ordin al ministrului culturii şi cultelor;
m)finanţează sau
cofinanţează, împreună cu autorităţile şi instituţiile publice, cu persoanele
fizice ori juridice de drept privat interesate, cercetarea patrimoniului
arheologic, conform strategiei proprii în acest domeniu;
n)asigură editarea
şi publicarea anuală de către Comisia Naţională de Arheologie a Cronicii
cercetărilor arheologice, precum şi a altor publicaţii de specialitate;
Serviciile
publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor îndeplinesc, în
domeniul protejării patrimoniului arheologic, următoarele atribuţii:
a)urmăresc
respectarea autorizaţiei de săpătură arheologică, a Regulamentului săpăturilor
arheologice şi a standardelor şi procedurilor arheologice în unitatea
administrativ-teritorială de competenţă;
b)avizează, pe baza
referatelor de specialitate, lucrările ce urmează să fie efectuate în zonele cu
patrimoniu arheologic evidenţiat întâmplător;
c)asigură
supravegherea de specialitate a lucrărilor la care au fost consemnate
descoperiri arheologice întâmplătoare, declanşând, după caz, procedurile de
clasare prevăzute de lege;
e)anunţă poliţia şi
jandarmeria cu privire la fiecare descoperire întâmplătoare, aşa cum este ea
definită în prezenta ordonanţă, în vederea organizării pazei şi/sau a
supravegherii zonei respective.
(1)Comisia
Naţională de Arheologie funcţionează ca organism ştiinţific de specialitate,
fără personalitate juridică, cu rol consultativ în domeniul patrimoniului
arheologic, pe lângă Ministerul Culturii şi Cultelor.
(2)Comisia
Naţională de Arheologie este formată din specialişti în domeniu, care îşi
desfăşoară activitatea în institutele de profil arheologic, muzee, precum şi în
alte instituţii.
(3)Comisia
Naţională de Arheologie propune aprobarea, prin ordin al ministrului culturii
şi cultelor, a programelor naţionale de cercetare, a metodologiilor, a
normativelor şi a reglementărilor tehnico-ştiinţifice din domeniul cercetării
arheologice.
(4)Comisia
Naţională de Arheologie are 21 de membri şi funcţionează în conformitate cu
regulamentul său de organizare şi funcţionare, aprobat prin ordin al
ministrului culturii şi cultelor.
(6)Secretarul
Comisiei Naţionale de Arheologie este numit prin ordin al ministrului culturii
şi cultelor din cadrul compartimentului de specialitate din structura
Ministerului Culturii şi Cultelor.
(1)Componenţa
nominală a Comisiei Naţionale de Arheologie este aprobată prin ordin al
ministrului culturii şi cultelor, dintre specialiştii în domeniu, propuşi în
conformitate cu prevederile prezentului articol.
(2)Membrii Comisiei Naţionale de Arheologie au un mandat de 2
ani, care poate fi reînnoit consecutiv o singură dată, şi sunt propuşi conform
metodologiei stabilite prin ordin al ministrului culturii şi patrimoniului
naţional, de către:
e)muzeele şi
asociaţiile profesionale în domeniu, conform metodologiei stabilite prin ordin
al ministrului culturii şi patrimoniului naţional.
(3)Preşedintele Comisiei Naţionale de Arheologie este numit prin ordin al ministrului culturii şi patrimoniului naţional pentru un mandat de 2 ani.
(4)Ministrul culturii şi cultelor aprobă prin ordin propunerea Comisiei Naţionale de Arheologie cu privire la preşedintele acesteia sau o poate respinge, motivat, o singură dată. Dacă prin votul a două treimi din numărul membrilor săi Comisia Naţională de Arheologie îşi menţine propunerea iniţială, ministrul culturii şi cultelor are obligaţia să o aprobe prin ordin. Dacă nu sunt întrunite cele două treimi, ministrul culturii şi cultelor solicită Comisiei Naţionale de Arheologie o nouă propunere.
(3)Preşedintele Comisiei Naţionale de Arheologie este numit prin ordin al ministrului culturii şi patrimoniului naţional pentru un mandat de 2 ani.
(4)Ministrul culturii şi cultelor aprobă prin ordin propunerea Comisiei Naţionale de Arheologie cu privire la preşedintele acesteia sau o poate respinge, motivat, o singură dată. Dacă prin votul a două treimi din numărul membrilor săi Comisia Naţională de Arheologie îşi menţine propunerea iniţială, ministrul culturii şi cultelor are obligaţia să o aprobe prin ordin. Dacă nu sunt întrunite cele două treimi, ministrul culturii şi cultelor solicită Comisiei Naţionale de Arheologie o nouă propunere.
e)elaborează
metodologia de atestare a instituţiilor care au dreptul de a efectua cercetări
arheologice, în vederea evitării oricărui conflict de interese;
g)analizează
solicitările cu privire la eliberarea autorizaţiilor de săpături arheologice
sistematice, indiferent de sursa lor de finanţare;
h)elaborează
metodologia de clasare a siturilor arheologice în Lista monumentelor istorice,
care se aprobă prin ordin al ministrului culturii şi cultelor;
j)stabileşte
criteriile şi avizează atestarea specialiştilor şi experţilor din domeniul
cercetării arheologice, înscrişi în Registrul arheologilor;
k)propune avizarea
documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului, care cuprind situri
arheologice clasate în categoria A a Listei monumentelor istorice sau zone cu
patrimoniu arheologic reperat;
l)propune avizarea
studiilor de fundamentare pentru definirea, instituirea şi delimitarea zonelor
protejate care cuprind patrimoniul arheologic;
m)formulează
priorităţile cercetării arheologice în vederea alocării sumelor necesare de la
bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, conform
criteriilor stabilite prin ordin al ministrului culturii şi cultelor;
n)propune
Ministerului Culturii şi Cultelor sau autorităţilor administraţiei publice
locale achiziţionarea de terenuri cu bunuri de patrimoniu arheologic;
p)propune avizarea
programelor de pregătire a specialiştilor şi a planurilor de specializare în
domeniul cercetării arheologice;
s)propune avizarea
proiectelor cercetărilor arheologice efectuate de misiunile arheologice române
pe teritoriul altor state, precum şi protocoalele de colaborare cu parteneri
străini privind cercetări arheologice din România;
(1)Repertoriul
arheologic naţional este administrat de Ministerul Culturii şi Cultelor,
potrivit regulamentului aprobat prin ordin al ministrului culturii şi cultelor.
(2)Institutul
Naţional al Patrimoniului asigură administrarea bazelor de date privind
inventarierea informatizată a patrimoniului arheologic, prin Repertoriul
arheologic naţional.
(3)Toate drepturile asupra datelor privind patrimoniul arheologic aparţin de drept Ministerului Culturii şi Cultelor, care reglementează modul lor de utilizare.
(3)Toate drepturile asupra datelor privind patrimoniul arheologic aparţin de drept Ministerului Culturii şi Cultelor, care reglementează modul lor de utilizare.
(4)Repertoriul arheologic naţional cuprinde date ştiinţifice,
cartografice, topografice, imagini, planuri, precum şi orice alte informaţii
privitoare la:
a)zonele cu
potenţial arheologic cunoscut şi cercetat, zonele cu potenţial arheologic
cunoscut şi necercetat, precum şi zonele al căror potenţial arheologic devine
cunoscut întâmplător sau ca urmare a cercetărilor arheologice preventive;
b)monumentele,
ansamblurile şi siturile istorice în care s-au efectuat sau sunt în curs de
desfăşurare cercetări arheologice;
c)informaţii
ştiinţifice privind bunurile mobile descoperite în zonele sau la monumentele
istorice prevăzute la lit. a) şi b);
Monumentele,
ansamblurile şi siturile arheologice clasate în Lista monumentelor istorice, în
grupa A sau B, se înscriu şi în Repertoriul arheologic naţional.
CAPITOLUL IV: Atribuţiile
autorităţilor administraţiei publice locale în domeniul patrimoniului
arheologic
În
vederea protejării patrimoniului arheologic şi a respectării prevederilor
legale în acest domeniu autorităţile administraţiei publice locale au
următoarele atribuţii:
a)cooperează cu
organismele şi instituţiile publice cu responsabilităţi în domeniul protejării
patrimoniului arheologic pentru punerea în aplicare şi respectarea măsurilor şi
deciziilor acestora;
b)asigură
protejarea patrimoniului arheologic rezultat ca urmare a cercetărilor
arheologice sistematice sau preventive şi a descoperirilor arheologice
întâmplătoare, aflate în domeniul public ori privat al unităţilor
administrativ-teritoriale respective, alocând resurse financiare în acest scop;
c)pot colabora cu
persoane fizice sau juridice de drept public ori privat pentru finanţarea
cercetării şi punerea în valoare a descoperirilor arheologice;
d)finanţează
cercetarea arheologică în vederea descărcării de sarcină arheologică a
terenurilor pe care se efectuează lucrări publice pentru care sunt ordonatori
principali de credite, prevăzând distinct sumele necesare în acest scop,
potrivit prevederilor prezentei ordonanţe;
e)cuprind în
programele de dezvoltare economico-socială şi urbanistică, respectiv de
amenajare a teritoriului, obiective specifice privind protejarea patrimoniului
arheologic;
f)aprobă
documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, în conformitate cu
avizele de specialitate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, şi elaborează
sau modifică astfel de documentaţii în scopul stabilirii de măsuri de protejare
a patrimoniului arheologic evidenţiat întâmplător ori ca urmare a cercetărilor
arheologice preventive, potrivit legii;
g)eliberează
autorizaţia de construire şi desfiinţare numai pe baza şi în conformitate cu
avizul Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru lucrări în zone cu patrimoniu
arheologic cunoscut şi cercetat, descoperit întâmplător sau de interes
arheologic prioritar;
h)colaborează cu
serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor,
transmiţând acestora informaţii actualizate cu privire la cererile de
autorizare de construire în zonele de patrimoniu arheologic reperat;
i)precizează în
certificatul de urbanism regimul imobilelor aflate în zone cu patrimoniu
arheologic reperat;
j)iau măsurile
administrative corespunzătoare şi notifică proprietarilor şi titularilor de
drepturi reale asupra imobilelor obligaţiile ce le revin pentru prevenirea
degradării descoperirilor arheologice întâmplătoare.
În
domeniul protejării patrimoniului arheologic aflat în teritoriul său
administrativ de competenţă, primarul are următoarele atribuţii specifice:
a)dispune
suspendarea autorizaţiei de construire şi oprirea oricăror lucrări de
construire sau de desfiinţare de construcţii, în situaţia descoperirii de
vestigii arheologice ori de alte bunuri pentru care s-a declanşat procedura de
clasare, anunţă în cel mai scurt timp serviciul public deconcentrat al
Ministerului Culturii şi Cultelor şi organizează paza descoperirilor
arheologice întâmplătoare;
b)eliberează
autorizaţia de construire sau de desfiinţare, numai pe baza şi în conformitate
cu prevederile avizului Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru lucrările din
zonele cu patrimoniu arheologic reperat, precum şi pentru lucrările din zonele
cu patrimoniu arheologic evidenţiat întâmplător;
c)asigură paza şi
protecţia descoperirilor arheologice aflate în proprietate publică, apărute ca
urmare a cercetărilor sistematice sau preventive, semnalând de urgenţă
serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor orice
nerespectare a legii.
(1)Dezvoltarea
durabilă a zonelor de interes arheologic prioritar este obiectiv de interes
naţional; protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului arheologic din
aceste zone sunt, în condiţiile legii, cauză de utilitate publică.
(2)Finanţarea
cercetării arheologice, a conservării, restaurării şi punerii în valoare a
siturilor din zonele de interes arheologic prioritar se face de la bugetul de
stat prin bugetul alocat Ministerului Culturii şi Cultelor.
(3)Cheltuielile
necesare în vederea elaborării planurilor de management, a cercetărilor
arheologice, conservării, restaurării şi punerii în valoare a siturilor din
zonele de interes arheologic prioritar se pot asigura, prin cofinanţare, în
condiţiile legii, din bugetele autorităţilor administraţiei publice locale pe
al căror teritoriu se află aceste situri.
(1)Autorităţile
administraţiei publice locale pe al căror teritoriu se găsesc zone de interes
arheologic prioritar au obligaţia de a prevedea măsuri administrative şi
tehnice pentru protejarea patrimoniului arheologic şi punerea sa în valoare
prin integrarea acestuia în planurile de dezvoltare economică, socială şi
teritorială a localităţilor.
(2)Autorităţile prevăzute la alin. (1) au obligaţia să prevadă în bugetele
proprii fondurile necesare pentru:
a)elaborarea şi,
după caz, modificarea documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului,
în vederea protejării şi punerii în valoare a patrimoniului arheologic;
c)marcarea
limitelor zonei de interes arheologic prioritar şi informarea publicului cu
privire la regimul special de protecţie a zonei.
(3)Pentru
îndeplinirea atribuţiilor ce le revin şi pentru elaborarea documentaţiilor
prevăzute la alin. (2) autorităţile administraţiei publice locale pot beneficia
de transferuri cu destinaţie specială din bugetul de stat, în condiţiile legii,
precum şi de cofinanţare de la bugetul ministerelor implicate.
(4)Avizarea
documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului pentru zonele de
interes arheologic prioritar se face de către Ministerul Culturii şi Cultelor.
(1)Proprietarii şi
titularii dreptului de administrare şi ai altor drepturi reale asupra
imobilelor din siturile arheologice din zonele de interes arheologic prioritar
au obligaţia de a permite accesul personalului autorizat de Ministerul Culturii
şi Cultelor în vederea cercetării arheologice şi protejării patrimoniului
arheologic şi de a asigura măsurile de protecţie şi pază a bunurilor de
patrimoniu arheologic, conform legii.
(2)Ca urmare a
protecţiei speciale a siturilor arheologice înscrise în Repertoriul arheologic
naţional, în condiţiile prevăzute la art. 22, proprietarii sau arendaşii,
persoane fizice ori juridice de drept privat, sunt îndreptăţiţi la plata unor
despăgubiri pentru veniturile agricole nerealizate pe terenurile care fac
obiectul săpăturilor arheologice pentru perioada în care se desfăşoară acestea,
în cuantumurile şi în condiţiile stabilite prin metodologia aprobată prin
hotărâre a Guvernului.
(3)Despăgubirea
pentru venitul agricol nerealizat se plăteşte persoanei îndreptăţite de către
finanţatorul săpăturii arheologice, în termen de 60 de zile de la data
începerii cercetării arheologice.
Încălcarea
dispoziţiilor prezentei ordonanţe atrage, după caz, răspunderea civilă,
administrativă, materială, disciplinară, contravenţională sau penală.
Efectuarea
oricăror lucrări care pot afecta siturile arheologice, în absenţa
certificatului de descărcare de sarcină arheologică, constituie infracţiune şi
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Accesul
cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic,
fără autorizarea prealabilă prevăzută la art. 5 alin. (13), constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
(1)Vânzarea sau
oferirea spre vânzare a detectoarelor de metale fără autorizaţia prevăzută la
art. 5 alin. (10) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la 2 ani sau cu amendă.
a)desfăşurarea,
fără autorizaţia emisă în condiţiile prezentei ordonanţe, de cercetări
arheologice, precum şi a oricăror alte activităţi care afectează integritatea
sau pun în pericol conservarea patrimoniului arheologic, cu amendă de la 10.000
lei la 50.000 lei;
b)neanunţarea
descoperirilor arheologice prevăzute la art. 4 alin. (2), de către titularul
autorizaţiei de cercetare, cu amendă de la 2.500 lei la 10.000 lei;
c)neanunţarea de
către persoanele prevăzute la art. 4 alin. (4), în termenul stabilit de
prezenta ordonanţă, a descoperirilor arheologice întâmplătoare, cu amendă de la
2.000 lei la 50.000 lei şi confiscarea bunurilor descoperite;
c1)nesoluţionarea
în termenul prevăzut la art. 5 alin. (18) a cererii privind eliberarea
certificatului de descărcare de sarcină, dacă nu a fost săvârşită în astfel de
condiţii încât să constituie, potrivit legii penale, infracţiune, cu amendă de
la 2.500 lei la 10.000 lei;
d)încălcarea prevederilor art. 7 lit. a) şi b), cu amendă de la 25.000 lei la 75.000 lei;
d)încălcarea prevederilor art. 7 lit. a) şi b), cu amendă de la 25.000 lei la 75.000 lei;
e)nerespectarea
avizului Ministerului Culturii şi Cultelor sau emiterea autorizaţiei de
construire în absenţa acestui aviz pentru lucrările de construire sau de
desfiinţare din zonele cu patrimoniu arheologic reperat, cu amendă de la 10.000
lei la 50.000 lei;
f)neîndeplinirea
atribuţiilor prevăzute la art. 13 lit. a) şi c), cu amendă de la 2.000 lei la
10.000 lei;
g)deţinerea de
detectoare de metale, fără autorizaţia prevăzută la art. 5 alin. (10), cu
amendă de la 25.000 lei la 75.000 lei şi confiscarea detectoarelor;
h)deţinerea de
detectoare de metale, fără avizul prevăzut la art. 5 alin. (12), cu amendă de
la 25.000 lei la 75.000 lei şi confiscarea detectoarelor;
i)încălcarea
prevederilor art. 9 alin. (1) şi ale art. 23 alin. (1), cu amendă de la 5.000
lei la 25.000 lei.
d)organele de
poliţie, care au şi obligaţia de a da curs oricăror solicitări în exercitarea
atribuţiilor personalului prevăzut la lit. a)-c).
(2)Contravenţiile
prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a), b) şi i) se constată, iar sancţiunea se
aplică de către specialiştii serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului
Culturii şi Cultelor, de către primar, respectiv de primarul general al
municipiului Bucureşti, sau de preşedintele consiliului judeţean, precum şi de
către împuterniciţii acestora.
(3)Contravenţia
prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c1) se constată, iar sancţiunea
se aplică de către specialiştii serviciilor publice deconcentrate ale
Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, de către împuterniciţii
Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, de către organele de poliţie,
de către primar, respectiv de primarul general al municipiului Bucureşti, sau de
preşedintele consiliului judeţean, precum şi de către împuterniciţii acestora.
Contravenţiilor
prevăzute la art. 28 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu
excepţia prevederilor art. 28 şi 29.
(1)Neanunţarea
descoperirilor arheologice prilejuite de lucrările de construire ori de
desfiinţare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni
la 2 ani sau cu amendă.
(2)Fapta prevăzută
la alin. (1), săvârşită din culpă, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la
un an sau cu amendă.
Publicat
în Monitorul Oficial cu numărul 951 din data de 24 noiembrie 2006.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.