În perspectiva apropiatei intrări în vigoare (25.08.2026) a Legii nr. 169 / 2026 privind Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (infra Cod sau CATUC) - publicat în Monitorul Oficial al României nr. 661 / 10. 08. 2026,
În vederea implementării corecte a prevederilor Codului, pentru preîntâmpinarea unor neînțelegeri sau confuzii, pentru evitarea degradării accidentale a unor valori culturale și pentru reducerea riscurilor unor blocaje administrative,
Informăm că
Potrivit prevederilor exprese și explicite ale Codului
1. Condițiile generale privind realizarea intervențiilor și autorizarea lucrărilor la obiecte și (în) zone protejate[1] sunt prevăzute la art. 190-196, art. 274 și art. 284, alin. 1, art. 327, alin. 2 șa CATUC, rămânând în vigoare prevederile legislației speciale aplicabilă domeniilor protecției Patrimoniului Cultural Național.
2. Realizarea construcțiilor / amenajărilor / amplasare echipamente / alte intervenții în lipsa autorizaţiilor de construire - în baza procedurilor simplificate, în baza notificărilor prealabile adresate autorităților publice locale (art. 294, art. 302, alin. 5 șa CATUC) sau în lipsa oricăror formalități (art. 299 șa CATUC), atitudini nou reglementate în România prin acest act normativ
NU se aplică obiectelor și zonelor protejate (așa cum sunt acestea definite și enumerate atât la art. 182, art. 186, alin 2 + Anexa nr. 1 din CATUC cât și de legislația specială aplicabilă domeniilor protecției Patrimoniului Cultural Național – monumente istorice, zone construite protejate, construcții/zone cu valoare culturale stabilite prin documentații de urbanism, situri arheologice, monumente de for public și zone de protecție ale acestora), respectivele proceduri putând fi implementate doar în afara ariilor grevate de aceste tipuri de regim de protecție.
În condițiile prevederilor art. 283, alin. 5 și 6, art. 284, alin. 4-6, art. 294, alin. 3 și 5, șa CATUC o serie de intervenții și anumite lucrări - prevăzute restrictiv de lege - pot fi realizate și la aceste obiecte / în aceste zone doar în baza unui Acord Scris prealabil (înainte de punerea în operă) care conţine condiţiile şi termenele de executare ale lucrărilor, emis în condițiile legii.
Printre altele, atragem atenția că potrivit prevederilor art. 299 CATUC:
“(3)În cazul lucrărilor de construire realizate în lipsa oricărei formalităţi, respectarea reglementărilor urbanistice şi a reglementărilor tehnice privind calitatea în construcţii aplicabile, a legislaţiei privind protecţia mediului şi a patrimoniului natural şi construit precum şi a altor acte normative din domeniile sectoriale este obligatorie.
(4)Răspunderea pentru nerespectarea prevederilor alin. (3) aparţine beneficiarului lucrării în solidar cu proiectanţii şi executanţii.“
De asemenea, potrivit prevederilor art. 274 CATUC:
“(6)Lucrările prevăzute a se realiza fără nicio formalitate sunt permise în zone construite protejate numai atunci când regulamentul local de urbanism dispune astfel.
(7)Nerespectarea prevederilor alin. (6) conduce la aplicarea de sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile art. 367 şi desfiinţarea construcţiei de către autoritatea administraţiei publice competente, în condiţiile legii.”
Codul conține ample reglementări privind sancțiunile civile și penale aplicabile în caz de nerespectare a prevederilor legale instituite.
3. Autorizația de regularizare reglementată la art. 301 CATUC pentru situaţiile în care au fost realizate lucrări cu nerespectarea autorizaţiei de construire sau în absenţa acesteia
“se poate emite doar pentru clădirile cu funcţiunea de locuinţe unifamiliale cu regim de înălţime parter/parter şi etaj cu o suprafaţă construită desfăşurată de maximum 150 mp, care nu sunt monumente istorice şi sunt situate în afara zonelor de protecţie ale monumentelor istorice sau a zonelor construite protejate, pentru anexe ale locuinţelor, anexe gospodăreşti sau anexe ale exploataţiilor agricole în suprafaţă construită desfăşurată de maximum 150 mp, şi pentru lucrări de închidere a balcoanelor fără extinderea pe domeniul public”.
4. Reiterăm[2] că în interiorul perimetrelor siturilor arheologice cercetarea arheologică preventivă, prealabilă oricăror intervenții, este și rămâne obligatorie – conform dispozițiilor OG nr. 43 / 2000 privind protejarea patrimoniului arheologic, cu modificărie ulterioare.
Deşi Codul permite abordarea desfiinţării şi construirii imobilelor în interiorul aceleiaşi proceduri de emitere a actului final de autoritate (autorizaţie), pentru unele categorii de amplasamente acest lucru nu este posibil: propunerile de intervenţii de acest gen din siturile arheologice reclamă (potrivit prevederilor art. 5 din OG nr. 43 / 2000) cercetarea arheologică preventivă prealabilă şi emiterea certificatului de descărcare de sarcină arheologică (actul administrativ de specialitate necesar emiterii autorizaţiei); or, în multe cazuri, suprafeţele de teren din siturile arheologice care ar trebui să facă obiectul cercetării preventive sunt ocupate de construcţii sau părţi de construcţii propuse a fi desfiinţate parţial în interiorul aceluiaşi proiect care prevede şi construirea – acest tip de situaţii sunt în măsură să conducă la blocarea administrativă a intervenţiilor, întrucât în absenţa cercetării arheologice preventive pe întreaga suprafaţă afectată din situl arheologic nu poate fi emis certificatul de descărcare de sarcină arheologică şi nici autorizaţia de desfiinţare / construire. De aceea, în vederea asigurării interesului solicitanţilor, recomandăm ca astfel de cazuri să fie abordate distinct (autorizaţie de desfiinţare, autorizaţie de construire) încă de la eliberarea certificatelor de urbanism – în interiorul cadrului legal aplicabil.
Conform pricipiului specialia generalibus derongant, în raport cu Legea nr. 169 / 2026 actul normativ care reglementează protecția patrimoniului arheologic (OG nr. 43 / 2000 cu modificările ulterioare) are calitatea de lege specială.
Precizările Ministerului Culturii privind acest subiect pot fi consultate la adresa web - https://www.cultura.ro/simplificarea-procedurilor-de-construire-nu-inseamna-eliminarea-protectiei-patrimoniului/
Conținutul cadru al documentațiilor prezentate pentru obținerea avizelor de specialitate MC / DJC și formularistica aferentă sunt accesibile la adresa web - https://djctl.blogspot.com/2026/08/decizia-nr-04-24-08-2026-privind.html.
***
Patrimoniul Cultural Naţional este compus din bunuri mobile, imobile şi imateriale, care reprezintă expresii ale valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor aflate în continuă evoluţie şi cuprinde toate elementele rezultate din interacţiunea, de-a lungul timpului, între factorii umani şi cei naturali, bunuri cu valoare istorică, arheologică, etnografică, artistic - arhitecturală, ştiinţifică şi tehnică, mărturii materiale şi imateriale ale evoluţiei mediului natural şi ale relaţiilor omului cu acesta, ale potenţialului creator uman şi ale contribuţiei româneşti, precum şi a minorităţilor naţionale, la civilizaţia universală.
Protejarea Patrimoniului Cultural Naţional se defineşte ca totalitatea măsurilor cu caracter ştiinţific, juridic, administrativ, financiar, fiscal şi tehnic menite să asigure identificarea, cercetarea, inventarierea, clasarea, evidenţa, conservarea, consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a bunurilor culturale; scopul protejării Patrimoniului Cultural Naţional este cunoaşterea, prezervarea şi transmiterea nealterată a bunurilor culturale mobile, imobile şi imateriale către generaţiile viitoare.
Ministerul Culturii este autoritatea publică centrală responsabilă de reglementarea domeniului.
Responsabilitatea protejării bunurilor mobile şi imobile care aparţin Patrimoniului Cultural Naţional este, potrivit legii, împărţită între Ministerul Culturii, autorităţile locale (care au, prin organele lor reprezentative – Primar, Consilii Locale, Consilii Judeţene - atribuţii în domeniu expres prevăzute de lege), alte autorităţi publice cu atribuţii în domeniu şi deţinătorii publici sau privaţi ai bunurilor culturale protejate.
Pachetul legislativ referitor la domeniile protejării Patrimoniului Cultural Naţional cuprinde următoarele acte normative principale:
Decretul MAN nr. 605 / 26. 12. 1957 privind ratificarea Convenţiei UNESCO 1954 pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat şi a Protocolului 1 la aceasta;
Decretul nr. 187 / 1990 pentru acceptarea Convenţiei UNESCO privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural, Paris, 1972;
Legea nr. 79 / 1993 pentru aderarea României la Convenţia UNESCO asupra masurilor ce urmează a fi luate pentru interzicerea si împiedicarea operaţiunilor ilicite de import, export si transfer de proprietate al bunurilor culturale, Paris, 1970;
Legea nr. 150 / 1997 privind ratificarea Convenţiei europene pentru protecţia patrimoniului arheologic (revizuită), La Valetta, 1992;
Legea nr. 157 / 1997 privind ratificarea Convenţiei pentru protecţia patrimoniului arhitectural al Europei, Granada, 1985;
Legea nr. 176 / 1997 privind ratificarea Convenţiei 1995 UNIDROIT privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal;
Legea nr. 451 / 2002 privind ratificarea Convenţia Europene a peisajului, Florenţa, 2000;
Legea nr. 285 / 2006 privind ratificarea celui de Al doilea Protocol la Convenţia de la Haga din 1954 pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat, Haga, 1999;
Legea nr. 99 / 2007 privind ratificarea Convenţiei UNESCO asupra protecţiei patrimoniului cultural subacvatic, Paris, 2001;
Regulamentul (CE) nr. 116/2009 privind exportul bunurilor culturale; Regulamentul (EU) nr. 880 / 2019 privind introducerea și importul bunurilor culturale în teritoriul vamal al Uniunii; Norma de aplicare a Regulamentului nr. 880 / 2019 (EU Reg no 1079 / 2021);
Directiva EU nr. 60 / 2014 privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru şi de modificare a Regulamentului (EU) nr. 1024/2012 a Parlamentului EU şi a Consiliului EU;
Legea nr. 182 / 2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
OG nr. 43 / 2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Legea nr. 422 / 2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Legea nr. 311 / 2003 a muzeelor şi a colecţiilor publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Legea nr. 120 / 2006 a monumentelor de for public, cu modificările şi completările ulterioare;
OG nr. 47 / 2000 privind stabilirea unor măsuri de protecţie şi gestiune a bunurilor de patrimoniu cultural înscrise în Lista patrimoniului mondial, a acelora incluse în Lista indicativă a României pentru Lista patrimoniului mondial, precum şi a zonelor de protecţie ale acestora,
Legea nr. 6 / 2008 privind regimul juridic al patrimoniului tehnic şi industrial;
Legea nr. 26 / 2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial,
Detaliate în regulamente, norme şi proceduri aprobate prin Hotărâri de Guvern sau Ordine ale Ministrului Culturii.
[1] art. 182 și art. 186 CATUC.
[2] comunicarea noastră nr. 1995 / 29. 04. 2021 către autoritățile locale competente.
