Având în vedere Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice aprobat prin Ordinului Ministrului Culturii nr. 2173 / 2013, cu modificările și completările ulterioare,
Ţinând cont că desfăşurarea şedinţei se va realiza conform prevederilor art. 17, alin. 6 şi 7 din ROF CNMI nr. 2173 / 2013, cu modificările și completările ulterioare, şi a prevederilor Instructiunii Ministerului Culturii nr. 1 / 2022 referitoare la şedinţele Comisiilor de specialitate - consultarea membrilor prin mijloace de comunicare electronică,
Facem cunoscut faptul că următoarea şedinţă a Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 4 va avea loc după următorul calendar:
- transmitere documentaţii pentru analiză şi
avizare către DJC (inclusiv completări la documentaţii anterior depuse) – până la 19. 04. 2024, orele 12:00.
Documentaţiile complete şi conforme vor fi transmise DJC Tulcea prin
poştă / curier; întregul conţinut al
documentaţiilor va fi transmis şi în format electronic (la adresa culturatl@yahoo.co.uk),
pentru a fi pus la dispoziţia membrilor Comisiei spre analiză. Depăşirea
termenului comunicat sau netransmiterea variantei electronice (inclusiv
transmiterea unor variante incomplete sau neconforme - mai multe informaţii aici https://djctl.blogspot.com/2017/12/emitere-avize-eficientizarea.html) duce la excluderea automată a
subiectului de pe ordinea de zi;
- analiza documentaţiilor de către membrii Comisiei - în perioada 22. 04. 2024 - 29. 04. 2024;
- în funcţie de posibilităţile tehnice identificate, în data de 26. 04. 2024 va avea loc o sesiune on line cu participarea membrilor CZMI 4 şi a proiectanţilor; detaliile se vor comunica ulterior. Autorii documentaţiilor care doresc să-şi prezinte proiectele vor transmite datele lor de contact la adresa culturatl@yahoo.co.uk, cu menţiunea "pentru şedinţa CZMI 4 din apr 2024" până la data de 25. 04. 2024 orele 15:00 - solicitările de această natură transmise după termenul comunicat vor fi ignorate;
- încheierea formală a şedinţei CZMI 4 şi întocmirea procesului verbal preliminar (data preconizată) – 30. 04. 2024.
Vor fi consultate şi prevederile Instrucţiunii nr. 1 / 2022 emisă de Ministerul Culturii, accesibilă la adresele web
www.cultura.ro/sites/default/files/inline-files/Instructiune%20comisii%20online%20%282%29_0.pdf
https://djctl.blogspot.com/2022/07/instructiunea-ministerului-culturii-nr.html.
***
ordine de zi, apr 2024
JUDEŢUL TULCEA
16. actualizare Plan Urbanistic General şi Regulamentul Local de Urbanism al comunei Stejaru, judeţul Tulcea, PUG, UAT Stejaru, jud. Tulcea, zone cu patrimoniu arheologic reperat (conform definiţiei de la art. 2, alin. 1, lit. j) din OG 43 / 2000 privind protejarea patrimoniului arheologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; art. 5, alin. 7 din acelaşi act normativ), monumente de for public (în accepţiunea prevederilor Legii nr. 120 / 2006), imobile cu valoare arhitecturală / culturală de interes local (inclusiv elemente specifice modului de construire tradiţional) - izolate sau grupate; beneficiar comuna Stejaru prin Primăria comunei Stejaru, proiectat SC Simproiect SRL – arh. G. Simon şa;
reveniri
17.
construire locuinţă D+P+1, împrejmuire, racordare la utilităţi, DTAC - revenire
din CZMI4 anterioare, UAT Babadag,
oraş Babadag, str. Păcii, nr. 2,
F12 intravilan, T142, Cc4380, A4382, V4381, nc1605 CF 32318 UAT Babadag,
în zona de protecţie a în sitului arheologic - monument istoric - Lista
Monumentelor Istorice din România, M. Of. R, Partea I, nr. 113 bis / 15. 02.
2016, vol. II, p. 2508 – 2563, jud. Tulcea, poziţia 48-50, cod TL I s B 05735,
cod Repertoriul Arheologic Naţional 159669.03, în Zonă Construită Protejată de
interes local instituită prin PUG aprobat prin HCL Babadag nr. 140 / 1999, zonă
de protecţie a monument istoric - Lista Monumentelor Istorice din România, M.
Of. al R. nr. 113bis / 15. 02. 2016, vol. II, jud. Tulcea, p. 2508-2563,
poziţia 508, cod TL II s B 06002, beneficiar Geta Bairam, proiectat SC Cristal
Concept Design SRL, arh. C. Petro;
18. CONSTRUIRE PARC DE
TURBINE EOLIENE - MODIFICARE PUZ APROBAT DE CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BEIDAUD PRIN
HCL. NR.9/ 28.03.2012 PRELUNGIT PRIN HCL. NR.20/08.10.2012,
HCL.NR.13/06.04.2017, HCL.NR.29/30.09.2019, PUZ, UAT Beidaud,
F12 extravilan, NC/CF 33955; NC/CF 33956; NC/CF 34886; NC/CF 34887; NC/CF 34888;
NC/CF 39112-PARTIAL INTRAVILAN; NC/CF 34260; NC/CF 34186; NC/CF 34299; NC/CF
34212; NC/CF 34328; NC/CF 33994; NC/CF 39111; NC/CF 33992; NC/CF 33993; NC/CF
34075; NC/CF 34360; NC/CF 34392; NC/CF 34288; NC/CF 34536; NC/CF 34596; NC/CF
34461; NC/CF 34060; NC/CF 34327; NC/CF 33017; NC/CF 34506; NC/CF 34483; NC/CF
34095; NC/CF 34096; NC/CF 34403;NC/CF 34407;NC/CF 34052; NC/CF 34018; NC/CF
34063; NC/CF 34108; NC/CF 34105; NC/CF 33987; NC/CF 33973; NC/CF 34431; NC/CF
34405; NC/CF 34406; NC/CF 34543; NC/CF 34581; NC/CF 34180; NC/CF 34236; NC/CF
34191; NC/CF 34049; NC/CF 34020; NC/CF 34141; NC/CF 34064; NC/CF 34307; NC/CF
34031; NC/CF 34611; NC/CF 34088; NC/CF 34274; NC/CF 34580; NC/CF 34387; NC/CF
34404; NC/CF 34416; NC/CF 34496; NC/CF 34179; NC/CF 34192; NC/CF 33972; NC/CF
34017; NC/CF 34237; NC/CF 34238, n zone cu patrimoniu arheologic
reperat, conform definiţiei de la art. 2, alin. 1, lit. j) din OG 43 / 2000
privind protejarea patrimoniului arheologic, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare – aşezări, morminte tumulare şi în zonele de protecţie
ale acestora (102 perimetre), beneficiar SC EOLIAN
SPARK SRL, proiectat SC
Atelier 2 SRL, arh. A. Cornea şa;
19. construire unitate de
cazare de scurtă durată,
PUZ - revenire din CZMI4 anterioare, UAT
mun Tulcea, mun Tulcea, str. Carpaţi, nr. 5A – str. Mihai Eminescu, nr. 15, nc45505, nc36909
UAT mun Tulcea, în zona de
memorie urbană instituită prin PUG aprobat prin HCL mun Tulcea nr. 29 / 1996,
beneficiar Chiriac Ciobanu, proiectat SC Architecture Line SRL, arh. C. Andrei
şa;
dTac / DTAD
20. construire locuinţă şi
împrejmuire, DTAC, UAT Nufăru, sat Malcoci, F12 intravilan, nc37828 UAT
Nufăru, în zona de protecţie a
unui monument istoric – cod TL II m A 21180, OMC nr. 3185 / 21. 09. 2020 privind clasarea ca monument istoric a
imobilului situat la adresa poştală str. Călugăreni, nr. 1, satul Malcoci,
comuna, judeţul Tulcea, cu denumirea Biserica romano-catolică „Sf. Gheorghe”,
în categoria II – arhitectură, m - monument, în grupa valorică A - M.
Of. al României, partea I, nr. 1206 /
10. 12. 2020, beneficiar Vasile Anuti, proiectat SC Tramos Proiect SRL,
arh. C. Dragulin Dobre;
21. înfiinţare staţie de capăt şi parc & ride pentru
proiectul modernizarea parcului auto de transport călători din municipiul
Tulcea prin achizitionarea de vehiocule nepoluante pentru transportul public, DTAC, UAT
mun Tulcea, mun Tulcea, F12 intravilan, nc35221 UAT mun Tulcea, în zona de protecţie a unui sit arheologic
– zonă cu patrimoniu arheologic reperat, conform definiţiei de la art. 2, alin.
1, lit. j) din OG 43 / 2000 privind protejarea patrimoniului arheologic,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare – fortificatie otomana
- situl TL_XIX, cod Repertoriul
Arheologic Naţional 159623.23, în zona de memorie urbană instituită prin PUG
aprobat prin HCL mun Tulcea nr. 29 / 1996, beneficiar municipiul Tulcea prin
Primăria municipiului Tulcea, proiectat SC Concept Structure SRL, arh. C.
Vizireanu şa;
22. consolidare şi
reabilitare energetică bloc 1A, strada Portului - Asociaţia nr. 1, DTAC, UAT
mun Tulcea, mun Tulcea, str. Portului, nr. 34, bl 1A, în zona de memorie urbană instituită prin
PUG aprobat prin HCL mun Tulcea nr. 29 / 1996, beneficiar municipiul Tulcea
prin Primăria municipiului Tulcea pentru Asociaţia nr. 1, proiectat SC Seira
Rav Automatic SRL, arh. D. E. Boruga şa;
23. consolidare şi
reabilitare energetică bloc 1B, strada Portului - Asociaţia nr. 1, DTAC, UAT mun Tulcea, mun Tulcea, str.
Portului, nr. 32, bl 1B,
în situl arheologic - monument istoric - Lista Monumentelor Istorice din
România, M. Of. R, Partea I, nr. 113 bis / 15. 02. 2016, vol. II, p. 2508 –
2563, jud. Tulcea, poziţia 1-7, cod TL I s A 05718, cod Repertoriul Arheologic
Naţional 159623.01, în zona de memorie urbană instituită prin PUG aprobat prin
HCL mun Tulcea nr. 29 / 1996, beneficiar municipiul Tulcea prin Primăria
municipiului Tulcea pentru Asociaţia nr. 1, proiectat SC Seira Rav Automatic
SRL, arh. D. E. Boruga şa;
24. consolidare şi
reabilitare energetică bloc 1C, strada Portului - Asociaţia nr. 1, DTAC, UAT
mun Tulcea, mun Tulcea, str. Portului, nr. 30, bl 1C, în zona de memorie urbană instituită prin
PUG aprobat prin HCL mun Tulcea nr. 29 / 1996, beneficiar municipiul Tulcea
prin Primăria municipiului Tulcea pentru Asociaţia nr. 1, proiectat SC Seira
Rav Automatic SRL, arh. D. E. Boruga şa;
25. construire locuinţă
parter, beci şi împrejmuire, DTAC, UAT mun Tulcea, mun
Tulcea, str. Trandafirilor, nr. 43, nc35777 UAT mun Tulcea, în zona de memorie urbană instituită prin
PUG aprobat prin HCL mun Tulcea nr. 29 / 1996, beneficiar Alina Szilaghi,
proiectat SC Almar Proiect SRL, arh. V. Pop;
26. desfiinţare corp C1 şi
construire locuinţă P+1, DTAD-DTAD, UAT mun Tulcea, mun
Tulcea, str. Eroilor, nr. 19, nc1589 CF46344 UAT mun
Tulcea, în zona de memorie
urbană instituită prin PUG aprobat prin HCL mun Tulcea nr. 29 / 1996,
beneficiar Narcisa Budi, proiectat BIA_028, arh. S. Anton;
27. construire locuinţă,
anexe + garaj auto, DTAC,
UAT Mihai Bravu, sat Turda, F12
intravilan, T10, A345, nc39091 UAT Mihai Bravu, în Zona Construită Protejată de interes
local instituită prin PUG aprobat prin HCL Mihai Bravu nr. 49 / 2017,
beneficiar Sava Ana, proiectat SC Edifica LA SRL, arh. L. Arhire;
doc urbanism
28. desfiinţare
construcţie existentă şi reconstruire gheţărie şi sediu administrativ, regim de
înălţime P+1, PUD, UAT Sulina, oraş Sulina, F12 intravilan, str
I, nr. 74, nc32155 UAT Sulina, în zona de protecţie a unui ansamblu monument
istoric – conform Ordinului Ministrului Culturii şi Identităţii
Naţionale nr. 2104 / 15. 02. 2019 privind „clasarea ca monumente istorice a
imobilelor situate la adresa poştală Str. A I-A nr. 65, Sulina, judeţul Tulcea,
în Lista monumentelor istorice, cu denumirea Uzina de apă, în categoria a -
ansamblu, Turnul de Apă, Casa maşinilor, Casa filtrelor, Locuinţa, în categoria
m - monument, II - arhitectură, în grupa valorică A” publicat în M. Of.
al României, partea I, nr. 435 / 03.
06. 2019 (coduri TL II a A 21159, TL II m A 21159.01, TL II m A
21159.02, TL II m A 21159.03, TL II m A 21159.04), beneficiar SC Matcons SRL,
proiectat SC Dualstudio Architecture SRL, arh. C. Caraman şa;
29. desfiinţare anexă,
extindere locuinţă, construire foişor şi reparaţie împrejmuire, PUZ, UAT
Mahmudia, sat Mahmudia, F12 extravilan, nc31527 UAT Mahmudia, în zona de protecţie a sitului arheologic
– monument istoric - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. al R. nr.
113bis / 15. 02. 2016, vol. II, jud. Tulcea, p. 2508-2563, poziţia 231-233, cod
TL I s A 05833, cod Repertoriul Arheologic Naţional 160733.12, beneficiar
Constantin Ovidiu Sandru, proiectat SC Old Art Pro SRL, arh. D. G. D. Olaş şa;
30. construire structură
turistică, PUZ, UAT Mahmudia, sat Mahmudia, F12 intravilan,
nc33845 UAT Mahmudia, în zone
cu patrimoniu arheologic reperat, conform definiţiei de la art. 2, alin. 1,
lit. j) din OG 43 / 2000 privind protejarea patrimoniului arheologic,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare – necropola, pct „La
Lutarie” (zone de protecţie), beneficiar Costel Buric, proiectat SC Pop Delta
Proiect SCS , arh. V. Pop şa;
31. construire parc
fotovoltaic 1 MW şi staţie de reîncărcare pentru vehicule electrice şi/sau
hibrid plug-in , precum şi conectarea la reţeaua naţională de distribuţie a
energiei, PUZ, UAT Carcaliu, sat Carcaliu, nc31320, nc33420
UAT Carcaliu, în zona de
protecţie a sitului arheologic – zonă cu
patrimoniu arheologic reperat, conform definiţiei de la art. 2, alin. 1, lit.
j) din OG 43 / 2000 privind protejarea patrimoniului arheologic, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare – aşezări suprapuse, sit Car_40,
beneficiar SC Soare Dobrogean SRL, proiectat SC Misoli SRL, arh. M. Dida;
32. construire staţie
mixtă distribuţie carburanţi, GPL, benzină, motorină şi spălătorie auto, PUZ, UAT
Ceamurlia de Jos, trup 2 Cantoane, nc35011 UAT Ceamurlia de
Jos, în zona de protecţie a
unui sit arheologic - monument istoric - Lista Monumentelor Istorice din
România, M. Of. R, Partea I, nr. 113 bis / 15. 02. 2016, vol. II, p. 2508 –
2563, jud. Tulcea, poziţia 113, cod TL I s B 05769, cod Repertoriul Arheologic
Naţional 160109.04, în zone cu patrimoniu arheologic reperat, conform
definiţiei de la art. 2, alin. 1, lit. j) din OG 43 / 2000 privind protejarea
patrimoniului arheologic, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare – tumuli funerari (zone de protecţie), beneficiar SC Bulrom
Petrolium SRL, proiectat SC Misoli SRL, arh. M. Dida;
descarcare de sarcină arheologică
33. construire locuinţă şi
împrejmuire, DTAC, UAT Nufăru, sat Malcoci, F12 intravilan, T29,
p352, lot72, nc31678 UAT Nufăru, în situl arheologic - zonă cu patrimoniu arheologic
reperat, conform definiţiei de la art. 2, alin. 1, lit. j) din OG 43 / 2000
privind protejarea patrimoniului arheologic, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare – situl Malcoci 5A (identificat şi perimetrat prin PUZ
aprobat prin HCL Nufăru nr. 112 / 2020), în zona de protecţie a sitului
arheologic - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. al R. nr. 113bis /
15. 02. 2016, vol. II, jud. Tulcea, p. 2508-2563, poziţia 235, cod TL I s B
05835, cod Repertoriul Arheologic Naţional 161080.01, poziţia 308, cod TL I s B
05869, cod Repertoriul Arheologic Naţional 161062.06, beneficiar Filis
Spiridon, raport cercetare arheologică preventivă – colectiv ICEM Tulcea,
propunere acordare certificat de descărcare de sarcină arheologică;
Consultari
34. Consultare -
construire locuinţă P+1, împrejmuire, racordare la utilităţi, DTAC -
revenire din CZMI4 anterioare, UAT
Babadag, oraş Babadag, str. Colonel Andoniu, nr. 7, nc32099 UAT
Babadag, în Zonă Construită
Protejată de interes local instituită prin PUG aprobat prin HCL Babadag nr. 140
/ 1999, zonă de protecţie a monument istoric - Lista Monumentelor Istorice din
România, M. Of. al R. nr. 113bis / 15. 02. 2016, vol. II, jud. Tulcea, p.
2508-2563, poziţia 508, cod TL II s B 06002, beneficiar Dusa Sali, proiectat SC
Cristal Concept Design SRL, arh. C. Petro;
35. Consultare - modificări aduse în timpul execuţiei conform avizelor din
certificatul de urbanism nr. 83 din 05. 06. 2018, DTAC, UAT
Sulina, oraş Sulina, str. I, nr. 61A, în zona de protecţie a unui monument istoric – cod
TL II a A 21159, Ordinul Ministrului
Culturii şi Identităţii Naţionale nr. 2104 / 15. 02. 2019 privind „clasarea ca
monumente istorice a imobilelor situate la adresa poştală Str. A I-A nr. 65,
Sulina, judeţul Tulcea, în Lista monumentelor istorice, cu denumirea Uzina de
apă, în categoria a - ansamblu, Turnul de Apă, Casa maşinilor, Casa filtrelor, Locuinţa,
în categoria m - monument, II - arhitectură, în grupa valorică A” publicat
în M. Of. al României, partea I, nr. 435
/ 03. 06. 2019, beneficiar SC Nautica Sulina SRL, proiectat SC Ducapa
Studio SRL, arh. A. Pancrat;
36. Consultare - eliberare amplasament pentru
reabilitare, modernizare sistem rutier şi lucrări edilitare strazi trasee auto
municipiul Tulcea – prioritate 1 – strada Victoriei, Bucovinei, Delfinului, DTAC, UAT
mun Tulcea, mun Tulcea, str Victoriei, str Bucovinei, str Delfinului -UAT mun
Tulcea, în situl
urban - monument istoric - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. R,
Partea I, nr. 113 bis / 15. 02. 2016, vol. II, p. 2508 – 2563, jud. Tulcea,
poziţia 472, cod TL-II-s-B-05989; în zonele de protecţie ale unor monumente istorice
- Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. R, Partea I, nr. 113 bis /
15. 02. 2016, vol. II, p. 2508 – 2563, jud. Tulcea, poziţia 484, cod
TL-II-m-B-05974; poziţia 485, cod TL-II-m-B-05975; poziţia 476, cod
TL-II-m-B-05976; poziţia 487, cod TL-II-m-B-05977; poziţia 488, cod
TL-II-m-B-05978; poziţia 496, cod TL-II-m-B-05986; poziţia 497, cod
TL-II-m-B-05987; poziţia 499, cod TL-II-m-B-05991; poziţia 500, cod
TL-II-m-B-05992; poziţia 501, cod TL-II-m-B-05993; poziţia 502, cod
TL-II-m-A-05994; poziţia 503, cod TL-II-m-B-05995; poziţia 503, cod
TL-II-m-B-05997; poziţia 504, cod TL-II-m-B-05998; în zona de memorie urbană
instituită prin PUG aprobat prin HCL mun Tulcea nr. 29 / 1996, beneficiar SC E
Distributie Dobrogea SA, proiectat SC Baciu SRL, ing. C. Clocotici;
37. Consultare - modernizare sistem iluminat public municipiul Tulcea – conform anexei 1, DTAC, UAT mun Tulcea, F12 intravilan, nc43172, nc43262, nc43174, nc53914, nc51696, nc49303, nc44050, nc44187 UAT mun Tulcea, str. Eternităţii, str. Mahmudiei tr.1-2, str. Bucovinei tr. 1-3, str. Victoriei, str. Delfinului, în situl urban - monument istoric - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. R, Partea I, nr. 113 bis / 15. 02. 2016, vol. II, p. 2508 – 2563, jud. Tulcea, poziţia 472, cod TL-II-s-B-05989; în zonele de protecţie ale unor monumente istorice - LMI din România, M. Of. R, Partea I, nr. 113 bis / 15. 02. 2016, vol. II, p. 2508 – 2563, jud. Tulcea, poziţia 484, cod TL-II-m-B-05974; poziţia 485, cod TL-II-m-B-05975; poziţia 476, cod TL-II-m-B-05976; poziţia 487, cod TL-II-m-B-05977; poziţia 488, cod TL-II-m-B-05978; poziţia 496, cod TL-II-m-B-05986; poziţia 497, cod TL-II-m-B-05987; poziţia 499, cod TL-II-m-B-05991; poziţia 500, cod TL-II-m-B-05992; poziţia 501, cod TL-II-m-B-05993; poziţia 502, cod TL-II-m-A-05994; poziţia 503, cod TL-II-m-B-05995; poziţia 503, cod TL-II-m-B-05997; poziţia 504, cod TL-II-m-B-05998; în zona de memorie urbană instituită prin PUG aprobat prin HCL mun Tulcea nr. 29 / 1996, beneficiar municipiul Tulcea prin Prmăria municipiului Tulcea, proiectat SC Flash Lighting Services SRL, ing. M. Pencea şa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.