26 ianuarie 2026

Şedinţa Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 4 din luna februarie 2026

Prezenta se referă la următoarea şedinţă a Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 4 şi la documentaţiile din aria teritorială de competenţă a DJC Tulcea.

Având în vedere Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice aprobat prin Ordinului Ministrului Culturii nr. 2173 / 2013, cu modificările și completările ulterioare, 

Ţinând cont că desfăşurarea şedinţei se va realiza conform prevederilor art. 17, alin. 6 şi 7 din ROF CNMI nr. 2173 / 2013, cu modificările și completările ulterioare, şi a prevederilor Instructiunii Ministerului Culturii nr. 1 / 2022 referitoare la şedinţele Comisiilor de specialitate - consultarea membrilor prin mijloace de comunicare electronică,

Facem cunoscut faptul că următoarea şedinţă a Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 4 va avea loc după următorul calendar:

- transmitere documentaţii pentru analiză şi avizare către DJC – până la 06. 02. 2026, orele 12:00

Documentaţiile complete şi conforme vor fi depuse sau transmise DJC Tulcea prin poştă / curier în format fizic (conform obligaţiilor care derivă din actul normativ accesibil aici www.cultura.ro/sites/default/files/inline-files/Instructiune%20comisii%20online%20%282%29_0.pdf); întregul conţinut al documentaţiilor va fi transmis şi în format electronic (CD ataşat documentaţiei sau mail, la adresa culturatl@yahoo.co.uk), pentru a fi pus la dispoziţia membrilor Comisiei spre analiză. 

Depăşirea termenului comunicat, netransmiterea variantei electronice, transmiterea documentaţiei doar în format electronic - scanată, transmiterea unor documentaţii incomplete&neconforme sau care nu corespund variantei depuse în format fizic (mai multe informaţii aici https://djctl.blogspot.com/2017/12/emitere-avize-eficientizarea.html;www.cultura.ro/sites/default/files/inline-files/Instructiune%20comisii%20online%20%282%29_0.pdf) conduc la neincluderea/excluderea automată a subiectului de pe ordinea de zi; 

Conform prevederilor OUG nr. 140 / 2020 pentru stabilirea unor măsuri privind utilizarea înscrisurilor în formă electronică în domeniile construcţii, arhitectură, urbanism documentaţiile pot fi transmise exclusiv prin mijloace de comunicare la distanţă (mail) doar în măsura în care toate părţile scrise şi desenate, toate specialităţile - inclusiv, după caz, studii - sunt semnate electronic de autorii acestora (potrivit prevederilor Legii nr. 214 / 2024 privind utilizarea semnăturii electronice, a mărcii temporale și prestarea serviciilor de încredere bazate pe acestea). 

 - analiza documentaţiilor de către membrii Comisiei - în perioada 09. 02. 2026 - 16. 02. 2026; 

- în funcţie de posibilităţile tehnice identificate, în data de 12. 02. 2026 va avea loc o sesiune on line cu participarea membrilor CZMI 4 şi a proiectanţilor; detaliile se vor comunica ulterior. Autorii documentaţiilor care doresc să-şi prezinte proiectele vor transmite datele lor de contact la adresa culturatl@yahoo.co.uk, cu menţiunea "pentru şedinţa CZMI 4 din febr 2026" până la data de 11. 02. 2026 orele 15:00 - solicitările de această natură transmise după termenul comunicat vor fi ignorate;

- încheierea formală a şedinţei CZMI 4 şi întocmirea procesului verbal preliminar (data preconizată) – 17. 02. 2026.

 Reamintim că, potrivit prevederilor art. 19, alin. 1 şi 11 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei Naţionale a Monumentelor istorice, aprobat prin OMC nr. 2173 / 2013, cu modificările şi completările ulterioare: „La şedinţele Comisiei, ale secţiunilor de specialitate, precum şi ale comisiilor zonale participă, de regulă, pentru a-şi susţine proiectele supuse analizei, proiectanţii elaboratori ai documentaţiilor, cu delegarea acestora de către beneficiar”; „La solicitarea Comisiei, a secţiunilor de specialitate ale acesteia, a Biroului Comisiei şi a comisiilor zonale, precum şi a secretariatelor acestora, proiectanţii elaboratori ai documentaţiilor participă la şedinţă, pentru a-şi susţine proiectele supuse analizei. Analiza documentaţiilor respective poate fi amânată, de către preşedinte, la propunerea oricărui membru al comisiei sau a secretarului acesteia, dacă proiectanţii elaboratori ai documentaţiilor nu participă la şedinţă.”

 Vor fi consultate şi prevederile Instrucţiunii nr. 1 / 2022 emisă de Ministerul Culturii, accesibilă la adresele web 

www.cultura.ro/sites/default/files/inline-files/Instructiune%20comisii%20online%20%282%29_0.pdf

         https://djctl.blogspot.com/2022/07/instructiunea-ministerului-culturii-nr.html              

                                                                          ***

 ordine de zi, febr 2026

JUDEŢUL TULCEA 

            dTac / DTAD

7. construire locuinţă şi împrejmuire, DTAC, UAT mun Tulcea, mun Tulcea, str. Prislav, nr. 58, F12 intravilan, nc46711 UAT mun Tulcea, în situl arheologic - monument istoric - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. R, Partea I, nr. 113 bis / 15. 02. 2016, vol. II, p. 2508 – 2563, jud. Tulcea, poziţia 1-7, cod TL I s A 05718, cod Repertoriul Arheologic Naţional 159623.01, în zona de memorie urbană instituită prin PUG aprobat prin HCL mun Tulcea nr. 29 / 1996, beneficiar Razvan I Molceanu, proiectat SC Tecto Arhitectura SRL, arh. S. C. Petrea șa; 

8. construire altar de vara si casa moRtuara, DTAC, UAT mun Tulcea, mun Tulcea, str. Eroilor, nr. 30, F12 intravilan, nc33908 UAT mun Tulcea, în zona de memorie urbană instituită prin PUG aprobat prin HCL mun Tulcea nr. 29 / 1996, beneficiar Eparhia ortodoxă Tulcea – Parohia Acoperamantul Maicii Domnului, proiectat SC Arhaus SRL, arh. S. Teodorescu; 

9. modernizarea si refacerea aspectului exterior, recompartimentare interioara si instalatii reclama luminoasa, DTAC, UAT mun Tulcea, mun Tulcea, str. Isaccei, nr. 29, bl I_7, sc. B, C, parter, F12 intravilan, nc30229-C1-U37, nc32465-C1, nc32469-C1 UAT mun Tulcea, în zona de memorie urbană instituită prin PUG aprobat prin HCL mun Tulcea nr. 29 / 1996, beneficiar SC Craciun Minion SRL, proiectat SC Delim Line Art SRL, arh. Th. Migit; 

10. construire casă praznicală, DTAC, UAT LUNCAVIŢA, SAT LUNCAVIŢA, F12 intravilan, nc41523 UAT Luncaviţa, în Zona Construită Protejată de interes local (ZCP_1 Luncaviţa) instituită prin PUG aprobat prin HCL Luncaviţa nr. 49 / 2022, beneficiar Eparhia Ortodoxă Tulcea - Parohia Luncavița, proiectat SC Almar Proiect SRL, arh. P. C. Muraveli; 

11. demolare constructie C1, construire locuinţă parter si refeacere imprejmuire stradala, DTAC, UAT LUNCAVITA, SAT RACHELU, F12 intravilan, nc39215 UAT Luncavita, în Zona Construită Protejată de interes local (ZCP_10) instituită prin PUG aprobat prin HCL Luncaviţa nr. 49 / 2022, în zona de protecţie a sitului arheologic - monument istoric - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. R, Partea I, nr. 113 bis / 15. 02. 2016, vol. II, p. 2508 – 2563, jud. Tulcea, poziţia 344, cod TL I s B 05889, cod Repertoriul Arheologic Naţional 160706.02, în zonele de protecţie ale siturilor arheologice - zone cu patrimoniu arheologic reperat, conform definiţiei de la art. 2, alin. 1, lit. j) din OG 43 / 2000 privind protejarea patrimoniului arheologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – sit Lta_47, sit Lta_48, beneficiar Sandel Marcu, proiectat SC Dvo Proieconst SRL şa, arh. C, Dragulina Dobre; 

            DALI / SF

12. amenajare zona centrala, Studiu Fezabilitate, UAT Vacareni, F12 intravilan, nc37868 nc37772 nc39789 UAT Vacareni, în Zona Construită Protejată de interes local instituită prin PUG aprobat prin HCL Vacareni nr. 72 / 2017, beneficiar comuna Vacareni prin Primaria comunei Vacareni, proiectat SC Azintus Proiect SRL, ing. I. Negura șa; 

            doc urbanism

13. elaborare plan urbanistic zonal in vederea construirii unui imobil cu spatiu comercial la parter si spatii de cazare la etaj maxim P+1+M, PUZ, UAT Murighiol, sat Murighiol, F12 intravilan, nc32206 UAT Murighiol, în zona de protecţie a sitului arheologic – monument istoric - Lista Monumentelor Istorice din România, M. Of. R, Partea I, nr. 113 bis / 15. 02. 2016, vol. II, p. 2508 – 2563, jud. Tulcea, poziţia 270-272, cod TL I s B 05848, cod Repertoriul Arheologic Naţional 160920.06, beneficiar SC New Construct Black Sea SRL, proiectat SC Pro Arhimed SRL, urb. A. Pascu;